De mâine, Adrian Cican revine la conducerea spitalului din Caransebeş

adrian cican 1

În cursul zilei de astăzi, primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean a emis o Dispoziţie prin care Adrian Cican, fostul manager al Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, revocat din funcţie prin Ordin de ministru în data de 29 aprilie, revine la conducerea unităţii medicale. În document se mai precizează că el este numit manager până la organizarea concursului pentru această funcţie, dar pe o perioadă nu mai mare de 6 luni.

Contactat telefonic, primarul Felix Borcean a declarat că, în baza încetării Stării de urgenţă, în cursul acestei nopţi, precum şi a amendamentelor adoptate în această perioadă în Parlamentul României, pdar şi a constatării neconstituţionalităţii, de către Curtea Constituţională, a schimbării unor manageri de spitate în această perioadă, nu mai există motive pentru ca Adrian Cican să nu mai ocupe această funcţie.

Spitalele, a mai spus edilul, rămân în continuare în subordinea Ministerului Sănătăţii, dar ministrul nu mai are dreptul de a schimba managerii acestora.