De-a hoții și vardiștii, varianta controlului judiciar

HOȚ LOCUINȚE

Nu de mult, ne-a sunat intrigat un cititor din Reșița. Numele său are mai puțină importanță. Interesant este ce i s-a întâmplat, familia sa fiind victima unui furt din locuință, și ceea ce a urmat după aceea.

Pe scurt, cetățeanul respectiv a fost „călcat“ de un hoț. Poliția susține că infractorul a pătruns în apartament profitând de o fereastră lăsată întredeschisă, în timp ce proprietarul susține că aceasta era închisă și a fost forțată. În condițiile date nici că mai contează aceste amănunte. Cert este că din locuință au dispărut mai multe bunuri, între care un telefon mobil performant. Poliția s-a mișcat repede și l-a depistat pe cel bănuit de furt. Procurorul i-a dat control judiciar, iar de aici începe „povestea“ cu care nu este de acord cititorul nostru păgubit.

Suspectul, Sebastian M., care, din câte se pare, a „operat“ în alte 11 cazuri, a „făcut“ ceva pe Ordinul privitor la controlul judiciar și a dispărut de la domiciliu, din Reșița și, probabil, din județ. „L-au avut în mână, știau cât este de periculos, l-au lăsat să scape, iar acum se plimbă prin țară să fure și de la alții. Este o porcărie acest cod penal și această măsură de control judiciar. Hoțul e liber să facă ce vrea, în timp ce noi, păgubașii, așteptăm să ne recuperăm bunurile furate“, a concluzionat cu năduf cititorul nostru.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru, confirmă povestea cu hoții și vardiștii, cu precizarea că suspectul a fost dat în urmărire generală.

Pe proceduri, Poliția are dreptate, doar că, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori, păgubiți mor cu dreptatea în mână. De aici și supărarea cititorului care, încă, mai are răbdare să-și recupereze bunurile furate.