Cum a sunat clopoţelul în trei şcoli caransebeşene

an scolar

Atmosferă de sărbătoare a fost luni, 5 septembrie, odată cu începerea noului an şcolar, unul care e structurat pe cinci module, va avea cinci vacanţe şi va cuprinde în total 36 de săptămâni, şi la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş. După Te Deum-ul oficiat de pr. Dorel Popescu, le-a vorbit celor prezenţi primarul Felix Borcean. „Suntem aici o întreagă comunitate, am văzut foşti elevi de-ai noştri, de-ai mei şi, cu siguranţă, de-ai domnilor profesori de la Colegiul Naţional «C.D. Loga», văd prieteni, vecini, foşti colegi de liceu… Împreună, cu toţii formăm o comunitate care, tot împreună, trebuie să conlucreze pentru binele oraşului nostru. Şcoala este cea care formează caractere, alături de părinţi, caractere care vor contribui la clădirea unei lumi mai frumoase, a unui Caransebeş mai frumos, iar liceul acesta, care este făuritorul de profesori, dar şi de elevi cu merite, are datoria, are obligaţia de a contribui, aşa cum spuneam, la binele comunităţii noastre”, a spus Felix Borcean.

La Colegiul Naţional „Traian Doda”, edilul a vorbit despre faptul că, paradoxal, numărul şcolilor din Caransebeş a crescut, în timp ce numărul elevilor a scăzut, dar este bine că există o concurenţă şi pe piaţa educaţiei, amintind aici apariţia liceului privat de aviaţie şi Secţia Caransebeş a Liceului Teologic Baptist din Reşiţa, care funcţionează în fosta Şcoală Generală Nr. 7.

Din punct de vedere administrativ – a mai spus edilul –, există câteva proiecte pentru unităţile de învăţământ din municipiu, dând exemple chiar acest liceu, în special Corpul B, fosta Şcoală Generală Nr. 8, Liceul Tehnologic „Decebal”, Şcoala Generală Nr. 2 sau Liceul Tehnologic „Dacia”, pentru care se aşteaptă finanţare, astfel încât, în final, toate aceste unităţi să arate bine, totul dublat, fireşte, şi de o muncă de calitate în interiorul acestor şcoli.

La Secţia Caransebeş a Liceului Teologic Baptist Reşiţa, invitaţii la eveniment au fost mai numeroşi, pe lângă edilul municipiului fiind prezenţi Marius Isac, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, viceprimarul municipiului, Felician Pasere, consilierul local Lazăr Todorescu, Liviu Jigoria-Oprea, director al Compartimentului Strategii, Proiecte Europene din cadrul Primăriei Caransebeş, Daniel Bărnuţ, director al Învăţământului preuniversitar al Uniunii Baptiste din România, şi Marcu Treica, director-adjunct al Liceului Teologic Baptist Reşiţa.

La această nouă unitate de învăţământ sunt înscrişi 107 copii, în trei grupe de grădiniţă, o clasă pregătitoare şi o clasă întâi.

„Acest proiect a început în anul 2018, de la o idee care pentru unii, chiar şi pentru mine, părea puţin cam futuristă. Ulterior, a început să prindă contur, avându-l şi pe fratele Bărnuţ lângă noi, şi iată că din anul 2020 funcţionăm ca o şcoală”, a spus Marius Isac.

„Ca să mă exprim în termeni şcolari, sunteţi bobocul învăţământului caransebeşean, şi cu siguranţă veţi creşte, veţi înflori, pentru că văd aici, şi asta mă bucură, nu numai membri ai comunităţii baptiste, ci şi cetăţeni care aparţin altor culte, care şi-au adus copiii aici, pentru că au constatat că este o şcoală primitoare, o şcoală care oferă condiţii extraordinare, probabil cele mai bune din Caransebeş, măcar pentru învăţământul primar. În acelaşi timp, am observat că există o frenezie în a dezvolta şi celelalte trepte de învăţământ şi cred că în foarte scurt timp această şcoală care a fost atâţia ani părăsită va reînvia datorită unor oameni extraordinari, care pun pe primul plan lucrul cel mai important pentru o comunitate, şi anume învăţământul, educaţia copiilor noştri, care reprezintă, de fapt, pilonul cel mai important în dezvoltarea unei comunităţi”, a spus şi Felix Borcean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve + 5 =