CSM Reşiţa părăseşte onorabil Cupa României la Fotbal, după 0-1 în faţa Universităţii Craiova

GAZETA DE SUD

Jucătorii antrenaţi de Leo Doană au făcut o impresie bună în această seară pe Stadionul „Ion Oblemenco“, acolo unde au întâlnit, în calitate de echipă gazdă, pe Universitatea Craiova în 16-mile Cupei României la Fotbal. În plus, reşiţeni vor primi şi 25.000 de euro, cotă parte din încasări.  

În prima repriză, Reşiţa a evoluat bine în faţa unei echipe în rândurile căreia a revenit după o lungă accidentare bosniacul Koljic. Chiar dacă au primit gol în min. 30, autor Niţu, la o minge venită din corner şi bâlbâită de Danci în mijlocu careului, reşiţenii au avut câteva situăţii bune poarta craiovenilor apărată de Popescu. Săulescu şi Danci au fost aproape de a înscrie, ultimul printr-un şut de la 25 de metri scos de Popescu de sub transversală. În min. 41, Ehmann, venit în careul advers la un corner, a fost faultat de Ferreira, însă centralul Cătălin Buşi nu a acordat penalty.  

În partea a doua a jocului, Craiova se putea desprinde pe tabelă, însă Zimmermann a scos miraculos, cu preţul unei accidentări, lovitura de cap a lui Koljic, mingea a ajuns la Niţu care a reluat în bară. „Neamţul“ din poarta Reşiţei a mai scos de sub transversală o minge trasă de Mihăilă de la peste 20 de metri, iar în min 83 a intervenit formidabil la şutul lui Koljic, într-un duel de unu la unu cu Zimmermann.

Elevii lui Leo Doană au avut meritul că nu au mers la Craiova să se apere, considerându-se dinainte învinşi, dovadă jocul bun prestat miercuri seara în faţa unui adversar cu pretenţii în prima ligă de fotbal. Cu puţin noroc, CSM Reşiţa ar fi putut egala.

CSM Reșița: Zimmermann – Acka, Ehmann, Vasiu, Banac – Săulescu, Danci, Cristea, Vădrariu – Dat, Ene.

Au mai jucat: Poiană, Vladia şi Cioablă

Universitatea Craiova: Popescu – Mățel, Acka, Ferreira, Bancu – Cicâldău, Cosic, Briceag –  Nițu, Koljic, Baiaram

Au intrat după pauză: Mateiu, Ioniță şi Mihăilă

Foto: Gazeta de Sud