Cristi Bobar: „Vina nu este a jucătorilor şi nici a antrenorilor, ci doar a mea!“

BOBAR

Jucătorii de la CSM Şcolar Reşiţa resimt şocul  înfrângerii de la Sebiş, 1-2 cu Naţional. Chiar dacă până acuma nici atrenorii şi nici conducătorii echipei nu şi-au asumat obiectivul promovării în Liga a II-a de Fotbal, o presiune există de câteva etape şi, cu siguranţă, ea se va accentua în ultimele patru etape ale campionatului.  

Preşedintele grupării din Valea Domanului, Cristi Bobar, ne-a vorbit despre întâlnirea de la Sebiş, dar şi desprea atmosfera din sânul echipei.

„A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre din această ediţie de campionat. Echipa a jucat foarte bine, dar, din păcate, rezultatul a fost favorabil gazdelor. Am făcut un joc bun, trebuie să trecem peste acest moment dificil. Am mai spus-o, nu trebuie să faceM înmormântări după meciurile pierdute şi nici nunţi după victorii, aşă că, mergem înainte“, a mărturisit conducătorul rossonerilor.

Bobar recunoaşte că nu se aştepta ca Alba Iulia să încurce în deplasare pe Şoimii Lipova, contracandidata Reşiţe la promovare, în condiţiile în care oaspeţii au jucat cu o apărare improvizată, cu niciun titular în teren, aceştia fiind suspendaţi şi accidentaţi. În opinia sa, există o presiune în sânul echipei, chiar dacă nimeni nu vrea să recunoască acest lucru.

„Mai sunt patru etape în care trebuie să ne concentrăm la jocurile care vin, să uităm de înfrângerea de la Sebiş, să dăm dovadă de caracter. Ducem războiul acesta al promovării până la capăt, iar dacă nu vom reuşi, vina nu este a jucătorilor şi nici a antrenorilor, ci doar a mea!“, a mai spus Cristi Bobar.