Consilierul judeţean Paul Purea se declară siderat de atitudinea şefului ISJ, Marius Cornici

PAUL P.

Totul a plecat de la o postare a doctorului Purea pe pagina sa Facebook, referitoare la cele întâmplate la Caracal. Acesta se întreba ce am fi putut face noi pentru cele două victime ale monstrului, afirmând, între altele, că „Durerea şi blestemul adresat clasei politice şi statului român, practic psd-lui şi autorităţilor locale, judeţene şi guvernamentale, au trecut dincolo de zăgazurile acelui om care-şi plângea şi-şi striga marea durere…“.

De aici şi până la replica unui membru PSD de marcă, Marius Cornici, inspector şcolar general, nu a fost decât un pas şi, adresându-i-se lui Paul Purea, a comentat: „Domne, ar trebui să empatizezi cu situația, în schimb fără nicio treabă faci mascat politică! Păi, tu, membru PMP, al partidului lui Băsescu, tipul ăla care a închis spitale și au murit oameni pentru că nu au primit asistența de care aveau urgent nevoie, vorbești de partide într-un caz cu un dement, un bolnav pshihic… și o societate care de 30 de ani tot ne vorbește de reformare cu oameni «vechi» ca și dumneata! Hai, un pic de decență, de bun simț, dacă vă mai pasă de ceva! Eu nu am trait in comunism, nu am sechele ca multi care vreti sa reformati societatea. Lasati- ne pe noi, astia tineri, de la orice partid ca sa ne dam cu parerea despre schimbare. Multi, ancorati in alte vremuri, vi-ati aratat potenta ori impotenta. Nu as vrea sa se intalega ca am ceva cu oamenii in varsta: TOT RESPECTUL pentru ei, pentru intalepiunea lor, pentru perii albi…..si va rog, nu mai turnati venin incercand sa manipulati ( acelaesi sechele dintr-o alta epoca )! Fii schimbarea care vrei sa o vezi in lume! Pai, nu cumva PSD ul este de vina daca nu ploua la timp, ori ploua prea mult? Esti serios? Cand ai ajuns pe meleaguri carasene din nou, dupa perioada de exil, multi am crezut ca poti veni cu o infuzie de profesionalism, de cinste, de decenta…..Nu va contesta nimeni profesionalismul dar aveti lacune mari pe celelalte paliere cand pe seama unui asemene caz trist, incercati sa comentati de partide si sa gasiti vinovati in alte sfere ( nu discutam de disfunctionalitati, de initiative legislative). Trist domn doctor……

Paul Purea a luat foc şi a reacţionat de îndată: „Dragi prieteni, iată cum comentează (o postare de-a mea în legătura cu drama de la Caracal) un domn care pare să fie „inspector şcolar general” al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin – practic «justiţiarul» actual al învăţământului din judeţul amintit, (şi) fost director al unui colegiu din Reşiţa. Ce am citit, este ceva trecut dincolo de normal şi firesc, de înţelegerea mea (oricât de îngăduitor aş fi), nu pentru cineva care este căţărat în vârful decizional al Educaţiei dintr-un judeţ (se cunoaşte politizarea maladivă, «per global», a instituţiilor statului şi a deconcentratelor, cu tot felul de «specimene», dar…), cât mai ales privitor la un absolvent al unei facultăţi de «Litere, Filozofie şi Istorie» – aşa cum se pretinde a fi acest «dascăl», pe Facebook. De necrezut!“.
După ce, iniţial, a crezut că e vorba de cineva care, ca mulţi alţii, a abandonat şcoala şi vrea şi el, sărmanul, neavînd ce face, să-şi dea cu părerea, Paul Purea descoperă că este vorba de un personaj important.
„Documentându-mă, şi aflând «lucruri şi atitudini» despre M. Cornici, despre care nu voiam să accept ca este acelaşi personaj cu cel de la Inspectoratul Şcolar, mărturisesc că, pe mine, de astăzi nu mă mai miră nimic… Absolut nimic. Nici rezultatele învăţământului naţional, inclusiv cărăşean, nici numărul alarmant al analfabeţilor, clasici şi funcţionali, nici lipsa de bun-simţ, nici distrugerea ţării, nici aroganţa şi insuficienţa celor cu care intrăm în contact, şi care ne conduc, nici atitudinea şi (ne)profesionalismul poliţiştilor, jandarmilor şi procurorilor, nimic… Nimic din ceea ce trăim şi inhalăm zilnic. 
Ascensiunea acestui om, care urăşte pensionarii ţării (vă daţi seama ce înseamnă acest lucru?), care habar n-are de vreo valoare reală, care schilodeşte instituţional şi la drumul mare Limba Română, care se consideră că este deasupra altora, care se simte îndreptăţit (şi chemat!) a schimba situaţia precară în care se bălăceşte ţara şi poporul român, care reacţionează verbal: «băi, nenea ziaristul lu peşte» când i s-a făcut observaţia că nu se scrie „ajunct” ci „adjunct” (de unde să cunoască domnul inspector general, profesor de română şi filozofie, etimologia şi semantica noţiunii pe care stă cu fundul, împroşcând-o cu… resturi de tranzit digestiv? De unde, dracu! să mai ştie şi să cunoască el prepoziţiile din limba latină, rolul lor în morfologia cuvintelor din limba noastră, ortografie etimologică şi etimologie multiplă, aşa cum i s-ar cuveni unui profesor, «absolvent de litere şi filozofie»?, se întreabă Paul Purea.