Consilierii județeni au dat undă verde Ghidului estetic și de construire pentru stațiunile montane din județul Caraş-Severin

consilieri judeeni

În cadrul ședinței de luna trecută a Consiliului Județean Caraș-Severin, a fost adoptat noul regulament urbanistic pentru zona montană. Președintele CJ, Romeo Duna spune că în cel mai scurt timp, primarii trebuie să facă demersuri pentru însușirea acestor reglementari.

„Sunt extrem de importante pentru dezvoltarea armonioasă. În plus, odată adoptate, vor înceta presiunile de orice fel din partea unor persoane fizice sau juridice de a obține aprobări pentru a edifica construcții care iasă din anumite limite estetice sau funcționale. Se va elimina în acest mod aglomerarea urbanistica și prostul gust. Beneficiile vor fi toate, în favoarea turistului și a bugetului local. A lua exemplu bunele practici din toată Europa sau pe cele de la noi din țară e infinit mai simplu decât a inventa de fiecare dată în mod eronat ceea ce alți făceau bine cu mult timp în urmă“, a precizat Dunca.

Obiectivul esențial al acestui ghid este păstrarea nealterată a spiritului așezărilor în care sunt propuse
construcțiile și creșterea calității vieții, dar cu conservarea tradițiilor și a peisajului cultural existent, acestea
fiind, de fapt, chiar resurse pentru dezvoltarea durabilă în mediu rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 13 =