Doi primari din Caraş-Severin, aflați în conflict de interese

ani

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 14 aleși locali, dintre care şi doi primari din Caraş-Severin. Este vorba despre Marian Vlasici, primar al comunei Lupac, şi Daniel Boambeş, primar al comunei Constantin Daicoviciu.

În cazul lui Vlasici, cei de la ANI au descoperit că în perioada exercitării mandatului de primar, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, a participat la emiterea și adoptarea unor acte administrative privind asociația în cadrul căreia deținea calitatea de președinte, încălcând astfel prevederile art. 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către VLASICI MARIAN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit acte privind asociația sportivă în cadrul căreia a deținut calitatea de președinte. De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către persoana evaluată a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Lupac, funcția de președinte deținută în cadrul asociației.

În cel de al doilea caz, în perioada exercitării mandatului de primar, Daniel Boambeş, în calitate de primar a semnat dispoziția din data de 15 septembrie 2020 privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu, încălcând astfel prevederile art. 70 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către BOAMBEȘ DANIEL a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat dispoziția privind numirea fiului său într-o funcție din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripție nr. 26 Constantin Daicoviciu“, se arată în comunicatul emis de ANI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 20 =