Circulație îngreunată la Domașnea, din cauza unui TIR care a ajuns în șanț

DOMASNEA

De la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara am fost informați că la această oră traficul rutier este îngreunat pe jumătate cale, pe raza comunei Domașnea.

Acest lucru se datorează unui autotren care circula de la Orșova spre Caransebeș și, din motive necunoscute, a părăsit carosabilul și a ajuns în șanț.

Echipa de intervenție a D.R.D.P. Timișoara asigură măsurile pentru eliberarea drumului. Cel mai probabil, în jurul orei 11 se va putea circula din nou în condiții optime, pe ambele căi de drum.