CFR Călători răspunde… a treia zi după Scripturi

tren in gara

Biroul de presă al companiei CFR Călători a răspuns solicitărilor noastre cu privire la întârzierile trenurilor din gara Caransebeş în data de 15 august… la aproape cinci zile de la eveniment!

Potrivit CFR Călători, întârzierile uriaşe pe care le aveau trenurile se datorau unor evenimente meteorologice, dar şi unor defecţiuni la un tren de marfă, aşa cum am scris şi noi atunci: (https://www.argument.ro/din-nou-blocaj-pe-magistrala-900-de-cale-ferata-trenurile-au-avut-intarzieri-de-8-ore/).

Iată răspunsul primit:

„În data de 15.08.2020 în zona Jena – Caransebeș s-au manifestat condiții meteorologice extreme (descărcări electrice și vânt puternic) generând căderi de vegetație pe firele de cale ferată, lucru care a condus la lipsa tensiunii în rețeaua de alimentare a trenurilor.

În paralel pe același segment de linie simplă, s-a produs și defectarea locomotivei unui tren de marfă, find necesară tractarea trenului cu o altă locomotivă și retragerea acestuia pe o linie secundară.

Repornirea trenului IR 12692 din stația Caransebeș a fost în strictă dependență de finalizarea lucrărilor de executate către CNCFR SA pentru a relua alimentarea cu tensiune electrică pe segmentul afectat de condițiile meteorologice extreme și de eliberarea liniei curente.

În aceste condiții trenul IR 12692 Timișoara Nord – București Nord a plecat din stația Caransebeș cu o întârziere de 251 de minute ajungând în stația Drobeta Turnu Severin cu o întârziere de 250 minute”, ne-a transmis Biroul de presă al CFR Călători.

Problema este că informaţia era extrem de utilă pe 15 august. Acum, la cinci zile de la eveniment…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight + 5 =