Amenzi de 16.000 de lei pentru încălcarea noilor prevederi de distanţare socială

IMG 20200727 WA0002

În ultimele 24 de ore au fost verificate 43 de societăți comerciale şi 110 mijloace de transport persoane, dintre care 49 mijloace de transport public în comun, fiind legitimate peste 1.200 de persoane, în contextul Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 226 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.000 de lei, dintre care 207 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 17 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea în intervalul orar 23.00-05.00.

Reamintim faptul că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00 este restricționată, cu unele excepții, pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private; Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor. Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară. Scopul poliţiştilor nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.

„Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se expună la riscuri. Totodată, persoanele care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, pentru motive justificate, sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil“, au precizat poliţiştii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 6 =