Amenzi de 12.000 de lei pentru nerespectarea normelor COVID-19

politisti trafic

La sfârşitul săptămânii trecute, au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Echipele mixte de control au depistat 107 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu sancțiuni în valoare totală de 3.000 de lei.

De asemenea, patru operatori economici și persoane fizice au fost sancționați contravențional pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis și pentru participarea la astfel de activități, pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și pentru participarea la astfel de activități.

„Au fost aplicate alte 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială. În total, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei. Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + eight =