Ambiţiile primarului Felix Borcean

asfaltare Caransebes

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a vorbit în cadrul unei recente conferinţe de presă despre lucrările edilitare care se desfăşoară în municipiu. Astfel, proiectul de reparaţii ale unor străzi din oraş este realizat în proporţie de 60 la sută, însă, a spus primarul, totul depinde de vreme şi de disponibilitatea constructorului de a duce la bun sfârşit lucrările propuse.

„Mai sunt câteva străzi de finalizat, mai este Dâlma Teiuşului, după care o să intrăm în iarnă şi o să ne concentrăm mai mult pe situaţia potenţială care s-ar putea ivi, de a avea o iarnă mai dificilă. Suntem în proces de achiziţionare a unor utilaje pentru a eficientiza deszăpezirea în municipiu, în eventualitatea în care vom avea de a face cu o iarnă mai grea. În ceea ce priveşte Colegiul Naţional «C.D. Loga», acolo lucrarea este finalizată, atâta doar că mai există câteva imperfecţiuni pe care le-a constatat comisia de recepţie, iar constructorul are la dispoziţie două săptămâni pentru a pune la punct aceste lucruri. De asemenea, şi la locul de joacă din Parcul Dragalina s-a făcut o recepţie, însă s-au constatat şi acolo câteva disfuncţionalităţi pe care firma are obligaţia să le remedieze”, a spus Felix Borcean.

Primarul municipiului a mai precizat că doreşte să mai realizeze două lucruri, „cele două ambiţii” pe care le-a avut şi în mandatul trecut, dar care, din anumite motive, nu au putut fi duse la bun sfârşit. Este vorba despre proiectul de mobilitate urbană, în care se doreşte achiziţionarea unor mijloace de transport electrice, fie autobuze, fie microbuze, de realizarea pistelor de biciclete, de integrarea acestora într-un sistem de transport modern, a staţiilor de încărcare electrică, a staţiilor de autobuz smart, şi de repararea trotuarelor, care pot fi incluse în acest proiect.

„În paralel, avem depus la Fondul de Dezvoltare Instituţională şi proiectul pentru reparare, extindere şi modernizare străzi din municipiul Caransebeş, un proiect foarte important şi foarte scump, practic pentru repararea şi modernizarea tuturor străzilor din oraş, şi cred că, într-o formă sau alta, se vor relua finanţările guvernamentale. Ce reparaţii putem face pe bugetul local, şi vor fi şi în prima parte a anului viitor astfel de reparaţii, o să intrăm şi pe investiţii, pentru modernizarea unor tronsoane, cum ar fi extinderea în cartierul Racoviţă, la case, pe I.C. Brătianu, în Teiuş, sau alte străzi care vor avea un aspect similar cu cele pe care tocmai le-am finalizat, respectiv Laurenţiu Iancu, Nicolae Perescu şi, în cele din urmă, şi Strada Pinilor. Al doilea proiect pe fonduri europene ar fi cel de reamenajare şi reinterpretare a spaţiilor verzi, pe care, la fel, l-am demarat în prima parte a mandatului trecut, dar ne-am poticnit în anumite sensuri semantice ale unor cuvinte, nu aveam la vremea respectivă nici Registrul spaţiilor verzi, acum acesta există, ca şi proiectul de mobibilitate urbană, astfel încât avem toate cele necesare pentru depunerea acestor proiecte”, a mai spus Felix Borcean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − nine =