Alina Stancovici ar putea reveni la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa

Alina Stancovici 5

Direcţia de Sănătate Publică Caraș-Severin declară că Alina Stancovici ar fi noul manager al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, dar că, deși a cerut în acest sens un document de la Spital, respectiv de la Consiliul Județean, documentul nu ar fi ajuns încă la DSP.

Potrivit Legii care adoptă OUG 70 din acest an, lege publicată deja în Monitorul Oficial, în varianta adoptată de către Parlament, managerii de spital nu mai pot fi numiți de către Ministerul Sănătății, ci de unitatea administrativ-teritorială care este ordonator de credit pentru spital.

Alina Stancovici a câștigat concursul de manager din luna martie a acestui an, dar a fost suspendată, în perioada stării de urgență, printr-un ordin al ministrului Sănătății. Același ordin a fost prelungit apoi și pe perioada stării de alertă, cu prevederea că mandatele managerilor numiți de ministrul sănătății sunt valabile până în luna septembrie 2020. Această prevedere a fost eliminată, însă, în varianta adoptată de Parlament și publicată în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × five =