Alegerea primarului Adrian Torma, invalidată de o sentinţă definitivă

Adrian Torma ganditor e1610619558198

Potrivit biroului de presă al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul Biroului Electoral Central împotriva încheierii Curții de Apel Timișoara, astfel că se reiau alegerile pentru funcția de primar în orașul Moldova Nouă.

Candidatura lui Adrian Torma rămâne invalidată și acesta nu va putea apărea pe buletinele de vot. În cursa pentru funcţia de primar la Moldova Nouă rămân Ion Chisăliță și Eugen Băleanu.

Sentința este definitivă, însă data alegerilor locale nu se cunoaște încă.

Iată textul sentinţei: „Admite recursul formulat de pârâtul Biroul Electoral Central pentru Alegerea Autorităţilor Administraţiei Publice Locale din 2020 şi recursurile formulate de pârâţii Partidul Naţional Liberal – Filiala Caraş-Severin şi Organizaţia PNL Moldova Nouă şi intervenientul accesoriu Damian Cristian Iuliu formulate împotriva Sentinţei civile nr. 301 din 16 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată. Respinge ca neîntemeiate acţiunile conexe formulate de reclamanta Organizaţia Judeţeană Caraş-Severin a Partidului Social Democrat şi reclamantul Torma Adrian-Constantin. Respinge cererea de intervenţie principală formulată de Alianţa Electorală PSD-PRO România, ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea Biroului Electoral Central de intervenientul Damian Cristian Iuliu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2021.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 2 =