Ai carte, ai parte?

Victor Nafiru

Este plin Facebook de semidocți. De postaci care scriu așa cum vorbesc. De personaje care au trecut prin școală ca gâsca prin apă. Se vede asta după cum scriu, după lipsa cratimei, a virgulei,  a celorlalte semne de punctuație.  Și cu fiecare zi ce trece, numărul lor crește. Cei ce trec astăzi prin școală îngroașă rândurile analfabeților funcționali. Statistic, 39% dintre elevii români nu sunt în stare să înțeleagă un text pe care îl citesc la prima vedere și nici nu pot trage concluzii logice din acel text. Procentul este incredibil de mare și, oricât de curios pare, ne situează pe locul I în Europa.

Cum s-ar putea corija acest procent? Specialiștii spun că prin citit. Din carte copiii deprind tainele lucrurilor. Le învață, știu ce înseamnă și la ce folosesc ele, fac conexiuni cu realitatea imediată. Dar cine mai citește astăzi o carte? Nu una de specialitate, nu un roman. Puțini, foarte puțini. Tinerii fug de citit ca dracu’ de tămâie, iar adulții au ajuns să se descotorosească de ele, la fel ca de mobila veche: fie le aruncă la tomberoane, fie le vând la Ocico, pe câțiva lei. Până și manualele de școală au devenit un supliciu pentru mulți elevi. Rezultatele de la examenele de Evaluare și Bacalaureat sunt o dovadă în acest sens. S-a ajuns până într-acolo încât un copil de gimnaziu abia reușește să citească un text. La liceu situația nu se schimbă mult în bine și nici nu are cum, cât timp îi lipsește baza care se formează în ciclurile primare și gimnaziale.

În ultimul timp, comunitatea a renunțat să stea cu brațele încrucișate și să se uite impasibile la ceea ce a devenit un fenomen și caută soluții. Primăria Reșița a înființat puncte de lectură în anumite parcuri din municipiu, ca omul să se recreeze cât timp își petrece timpul în parc. La început am fost sceptic, pe principiu că se vor găsi destui să le fure. Să le distrugă. Aiurea. Nimeni nu s-a atins de ele în acest sens. Dar nici de citit nu s-au înghesuit mulți să o facă. De ceva timp, aceeași primărie a adus cărțile în mijloacele de transport în comun, doar, doar convinge călătorii să citească o carte.

Un proverb românesc spune că „ai carte, ai parte“. Parte, de ce?, s-ar întreba cei care cu facultatea la bază ajung după tejghea ori se apucă să facă cursuri de calificare de bucătari, ospătari, cameriste. Asta în cazul în care nu iau drumul străinătății.