Acord de înfrățire între comuna Naidăș și localitatea spaniolă Zarza de Pumareda

cj radoi

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, alături de consilierul județean Ghiță Sporea, administratorul public al comunei Răcășdia, Mirco Lechici, viceprimarul cu atribuții de primar al orașului Anina, Daniel Danu, primarul comunei Socol, Olgița Ghiță, a onorat invitația primarului comunei Naidăș, Marius Pohanka, de a întâmpina o delegație reprezentativă din Spania care a participat la Ruga Bănățeană, organizată cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

În urma întâlnirii reprezentanților celor două localități, urmează să se concretizeze acordul de înfrățire între comuna Naidăș și localitatea spaniolă Zarza de Pumareda. Delegația spaniolă reprezentată de consulul onorific al Spaniei la Timișoara, Jose Miguel Vinals Arino, de primarul localității Zarza de Pumareda, Javier Recio și de Jose Manuel Recio și-a manifestat încrederea în dezvoltarea relațiilor de colaborare între cele două state membre U.E. prin finalizarea acestui parteneriat.

“În cadrul întrevederii s-a subliniat faptul că se dorește consolidarea și lărgirea legăturilor cu localitatea noastră în vederea schimbului de experiență în domeniile economic, cultural, sportiv și artistic, precum și menținerea și dezvoltarea unor legături permanente de prietenie și cooperare în beneficiul ambelor părți. De asemenea, se vor favoriza schimburi între instituții, se vor efectua vizite reciproce între locuitorii celor două localități și se va încuraja crearea unor asociații de prietenie la nivelul celor două comunități locale pe care le susțin cu toată fermitatea”, a declarat Ovidiu Rădoi, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × five =