Accident grav la Cornea. Un TIR şi un autoturism, cuprinse de flăcări în urma impactului

În jurul orelor 18, în localitatea Cornea a avut loc un accident de circulaţie, în care au fost implicate un autoturism şi un autotren. Poliţiştii spun că şoferul autotrenului, un bărbat din Ucraina, în timp ce se deplasa spre Caransebeş, din motive necunoscute încă, a părăsit partea carosabilă spre dreapta. Acesta a lovit un podeţ şi apoi un autoturism, iar în urma impactului autotrenul a fost cuprins de flăcări. Rapid incendiul s-a extins şi la autoturismul lovit şi o construcţie din apropiere.

„Au intervenit de urgenţă echipajul militari de la Punctul de Lucru Băile Herculane, unul de la Swerviciul Judeţean de Ambulanţă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Accidentul s-a soldat cu o victimă care a fost preluată de cei de la Ambulanţă şi transportată la Spitalul Municipal Caransebeş, în stare de conştienţă“, a spusn Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic Caraş-Severin. Circulaţia în zonă a fost reluată pe o singură bandă.