A murit în pădure, lovit de o creangă. Victima avea 28 de ani

copac tăiat cu drujba

S-a întâmplat în după-amiaza zilei de vineri, 21 februarie, în parchetul unei exploatări forestiere aflată în apropierea de Marila. Un muncitor, în vârstă de 28 de ani, a decedat în urma unui traumatism cranio-cerebral cauzat  de creanga unui arbore pe care îl tăia.

Accidentul a fost anunțat, prin 112, în jurul orei 16,20,  iar militarii din cadrul Secției de Pompieri Oravița, s-au deplasat de urgență cu o autospecială de primă intervenție, împreună cu un echipaj SMURD.  În jurul orelor 17.20, la fața locului a ajuns și echipajul Serviciului de Ambulanță  Județean. Din păcate, medicii nu au putut face nimic, constând decesul muncitorului.

Inspectorii de muncă vor trebui să stabilească dacă tânărul a respectat sau nu normele de protecția muncii și împrejurările în care a avut loc accidentul.

Polițiștii au demarat cercetările la fața locului, iar cadavrul a fost transportat la Medicină legală în vederea necropsiei.