A fost lansată revista „Reşiţa literară“

REVISTA CULTURALA

Joi după-amiază, cu puţin trecut de ora la care englezii îşi beau ceaiul, o mână de oameni pricepuţi în ale scrisului, şi nu doar, au lansat revista cu numele de „Reşiţa literară“. O revistă cu apariţie trimestrială, cu rubrici interesante de poezie, proză, cronică de carte, eseu, traduceri, teorie literară, cronică teatrală, evocări, concursuri, interviuri şi atitudine civică.

Revista este editată de Societatea Artistică Pro Banatul de Munte Reşiţa şi are şi o redacţie cu nume grele din literatura locului: Gheorghe Jurma, director, Marian Apostol, director executiv, Radu Cernătescu, redactor şef, Costel Stancu, Iacob Roman, Cristian Bistriceanu, Anton Georgescu, Nicolae Sârbu şi Ioan Ştiubea, redactori.

Referindu-se la apariţia acestei reviste, Gheorghe Jurma a ţinut să-şi combată într-un fel confraţii în anumite zone ce trezesc polemici literare: „Faptul că apare încă o revistă la Reşiţa este un lucru extraordinar. Până nu de mult comentam că la Lugoj care, sigur, este tot municipiu, dar nu e capitală de judeţ, apar două reviste. Acuma, nici la Lugoj nu mai apar două reviste, motiv pentru care Reşiţa, care este capitală de judeţ, a zis că va fi deasupra Lugojului dacă mai scoate încă o revistă alături de revista Reflex. În editorialul semnat de Radu Cernătescu, autorul se întreabă de ce o revistă literară la Reşiţa, asta înseamnă că la Reşiţa nu a apărut nicio revistă literară, ceea ce, desigur, nu-i chiar aşa. Dacă pornim cu intenţii polemice faţă de înaintaşii noştri fie de la «Semenicul», fie de la «Reflex» nu ajungem niciunde, dar faptul că a apărut o revistă literară care chiar aşa îşi spune, este un lucru important, semnificativ şi demn de aplaudat“.

Constatin Rupa a explicat ce se doreşte de la această revista: „Imaginea de pe copertă ne arată un furnal încă funcţional, coşurile scot fum, ceea ce nu se mai întâmplă, în realitate, la Reşiţa. Şi atunci, revista a venit tocmai într-un moment de schimbare de paradigmă şi aceasta este propunerea pentru primul număr. Fiecare apariţie va avea o tematică anume, primul număr are tema «Oraşul înte mit şi avangardă», mitul cu focul sacru şi Cetatea de Foc, şi încercăm unii dintre noi, alţii nostalgici, să gasească o altă paradigmă prin care acest spirit al locului poate fi pus în evidenţă. (…) Înaintaşii sunt cinstiţi, problema e de viitor şi nu cu privirea către trecut, ci încotro se va îndrepta şi literatura, şi oraşul, şi Reşiţa literară în acelaşi timp. Acest lucru îşi popunea revista. Hai să vedem încotro ne îndreptăm din punct de vedere literar, urbanistic, politic. Încotro ne îndreaptă acest spirit al locului“.

La rândul său, poetul Iacob Roman a spus: „Acest prim număr al revistei «Reşiţa literară» merită lăudat şi să-i urăm «La mulţi ani», pentru că la Bocşa apare o revistă literară, la Oraviţa apare, până şi la Răcăşdia apare, ca să nu mai zic de Bozovici, Caransebeş, Anina, până şi la Cacova apare o revistă. Aşa că Reşiţa, fiind oraşul reprezentativ, nu a găsit, deocamdată, decât această soluţie care este o propunere pentru voi toţi. Sunt convins că fiecare dintre voi, dacă vă hotărâţi să colaboraţi, veţi face cea mai bună revistă culturală din Caraş-Severin, din Banatul de Munte“.

Gazdă întâlnirii, Marian Apostol, a vorbit despre momentele fierbinţi de dinaintea apariţiei revistei, fiind convins că aceasta va supravieţui împotriva greutăţilor de ordin financiar.