Voluntariat de pe canapea, la Reșița

înflorește pe canapea

Deși an de an Săptămâna Națională a Voluntariatului a fost marcată, la Reşiţa, de cele câteva ONG-uri pentru tineret din oraș, anul acesta voluntariatul va fi marcat prin… stat acasă, pe canapea!

Din cauza crizei provocate de pandemia COVID-19, Centrul de Tineret Mansarda şi Centrul de Voluntariat Reşiţa nu îşi pot desfăşura activităţile ca la ediţiile anterioare, încât să fie vizibili prin ceea ce fac şi să mobilizeze oamenii din comunitate. De aceea, motto-ul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, ales pentru anul 2020, este „înfloreşte pe canapea!”.

Voluntarii de la Centrul de Tineret au hotărât să propună trei activităţi, să experimenteze ceva ce nu au mai făcut şi să respecte împreună ultimele zile de izolare acasă. Programul acţiunilor din Săptămâna Naţională a Voluntariatului este unul divers, începând cu acţiunea ”De vorbă cu mască”, programată pentru data de 12 mai, la ora 18, când va fi o întâlnire pe parcursul căreia Sandi, voluntar din 2004, va modera o discuție despre cum s-au simţit şi încă se mai simt voluntarii în aceste săptămâni de stat în acasă. Zilele carantinei sunt numărate şi este benefică acum o ”recapitulare” a stărilor cu care s-au confruntat în aceste săptămâni pentru a nu uita… să ţină minte ce a fost bun în izolare, de ce ”câştiguri”, dar şi de ce ”pierderi”, a avut parte fiecare.

Cu toţii se întreabă, mai mult sau mai puţin, cum trec ceilalţi peste perioada de carantină, ce fac de dimineaţă până seara, ce cred, ce mănâncă, ce jocuri joacă, ce seriale urmăresc, discuţia urmând a fi facilitată de psihologul Alexandra Mariţescu.

Free Ocico va fi anul acesta cu poveste şi va avea loc pe 13 mai, începând cu ora 17, pe Zoom.

Zoom in Party va avea loc pe 14 mai, la ora 19, ocazie cu care voluntarii fac un apel pe Facebook şi invită lumea la un party online. De la mic la mare, cu mască, fără mască, toată lumea poate participa la primul bal online organizat de Centrul de Voluntariat Reşiţa. Cu acest prilej, fiecare pregăteşte un fel de mâncare din gastronomia locală sau internaţională şi, în funcţie de meniul ales, participanţii se costumează în specificul ţării respective. Costumaţia poate fi accesorizată cu o mască pe figură, cu muzică potrivită în fundal şi cu povestea personajului din izolare. Vor fi acordate premii celor mai creativi participanţi. După ce se vor admira şi vor fi „degustate” mâncărurile, aceştia vor face mişcare, vor începe să danseze şi să se simtă bine oriunde ar fi în faţa calculatorului.

Proiectul de anul acesta nu are finanţare de la Ministerul Tineretului şi va fi susţinut cu resursele proprii ale celor care participă la Săptămâna Naţională de Voluntariat, care se desfăşoară în perioada 11-17 mai.