Vitezomanii din Caraş-Severin au rămas fără permise de conducere

CONTROL POLITIE RUTIERĂ2

Peste 500 de amenzi au dat poliţiştii cărăşeni la sfârşitul săptămânii trecute, cele mai multe abateri fiind cele de nerespectare a vitezei regulamentare. De asemenea, au fost reținute și retrase 40 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

Datele prezentate de poliţişti arată că din 552 de sancţiuni contravenţionale, 338 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 59 de au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție, iar 14 conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea ori au condus autovehicule aflându-se sub influența alcoolului.

„Nouă conducători auto au fost sancționați cu amendă, concomitent cu reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile, pentru depășirea cu peste 50 km/h a regimului legal de viteză, în localități“, a precizat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin