Unde dai și unde crapă!

AREST PREVENTIV

Scandalul din cartierul caransebeșean Jupa nu a rămas fără urmări. Pe lângă tânărul din localitate care a tras un foc de armă în aer, iată că o a doua persoană urmează să de socoteală în fața oamenilor legii

În urma extinderii cercetărilor în dosarul penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și distrugere, în care s-a dispus măsura arestării preventive a tânărului de 22 de ani, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au stabilit faptul că tânărul în cauză ar fi vândut în cursul anului 2019, o altă armă letală unui bărbat, care locuiește în localitatea Gârbovăț.

Pornind de la această informație, polițiștii au reușit identificarea bărbatului care ar fi achiziționat ilegal respectiva armă letală, de calibrul 16 mm, arma fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor. Este vorba de o persoană în vârstă de 30 de ani, din localitatea Gârbovăț.

În baza probatoriului administrat, polițiștii, sub coordonarea procurorului, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție.