Un preşedinte pe care nu-l (nul) merit!

Mario Balint

Juma’ de Europă a stat ieri, cu sufletul la gură, dacă ar fi să ne luăm după burtierele televiziunilor de propagandă din România! “România îi dă răspunsul lui Putin”, titra una dintre ele, cu referire directă la CSAT-ul de la prînz. Ora 13:00, mai precis! M-am tot întrebat, de ce ora 13:00? Bine, de ce miercuri?, dar asta e “altă-ntrebare”. De ce nu 8:00? De ce nu 10:00? 12:00? 16:00? 18:00? Singurul răspuns valabil sînt 3 (trei)! Păi, să fie sigur că s-au trezit liderii de ambele părţi ale Atlaniticului, şi-au mîncat cerealele cu lapte şi şi-au găsit Corega în timp ce alţii mai caută Prostamol-ul, că stîlpul societăţii (era să scriu Infamiei) de la Cotroceni reuşeşte să ajungă şi el, şi 3, să nu dureze foarte mult pentru că e ora prînzului şi pe toată planeta oamenii prînzesc civilizat, pe la prînz… Clar că Putin s-a scăpat pe el de emoţie, pentru că nu şi-a găsit încă Prostamol-ul!

Am ascultat cîteva propoziţii rostite de personajul Iohannis la declaraţia de presă. Semănau cu orele de franceză din liceu, cînd Mademoiselle Gherdan ne punea să citim la prima vedere fragmente din opere literare, în limba lui La Fontaine, iar noi nu aveam punct, virgulă, intonaţia era prin Cîmpiile Elizee, neconvingători, incapabili să rostim corect cuvintele articulate, pe gen, mă rog, un 5 tras de păr! Aşa a fost declaraţia de război a lui Iohannis: de un 5 tras de păr! O mizerie! Nu mai vorbesc de conţinut: nişte clişee mestecate şi răs-mestecate, goale deja de conţinut, care nu spun nimic.

De fapt, ba da, spun foarte multe! Iohannis a fost forţat să convoace CSAT-ul şi l-a convocat, “a treia zi. După scripturi”! Iohannis este cel care profită din plin de această criză externă cu care-şi acoperă eşecurile interne. Nimeni, în România, nu mai vorbeşte despre explozia preţurilor la energie, inflaţie, datorii, salarii de mizerie, coabitarea toxică între PNL şi PSD. Nimeni! Istericii din mass-media ne-au convins că nu contează pensia mare, ci viaţa, care evident este în mîinile lui Putin, dictatorul fără scrupule, care vrea să invadeze biata ţărişoară Ukraina, care în ultimii 30 de ani ne-a scufundat un Rostok în şenal, ne-a săpat un Bîstroe, ne-a luat o insulă, şcolile, limba, credinţa. Pe prietenie, mă rog, e o altă poveste! Acum vorbesc doar de Iohannis şi succesele lui pentru care noi nu-l merităm!

CSAT-ul, acest “guvern de război” care ar trebui să emită nişte ordine superioare Guvernului şi să fie puse în aplicare cu prioritate absolută, pentru că se referă la siguranţa naţională, a devenit o şuetă de prînz. Prin CSAT a trecut şi Strategia Naţională de Apărare a Ţării 2020-2024, document fundamental care ar trebui să piloteze activitatea preşedintelui ţării în următorii patru ani (doi, mă rog!). Am citit acestă Strategie Naţională de Apărare. Un document gol, precum discursurile lui Iohannis. Plin de lucruri comune şi poveşti ieftine vîndute la preţ de capodopere. Un document oficial care seamănă izbitor şi ca formulare cu celebrele comentarii literare pe care generaţia mea era obligată să le înveţe: “poetul a vrut să sublinieze…”, ca şi cum necăjitul ăla de profesor de română ar fi ştiut ce se petrecea în mintea lui Tzara, de exemplu! Revin…

Conform documentului publicat în Monitorul Oficial, “Politica de securitate națională, rezultat al unui proces care ține de atribuțiile constituționale ale Președintelui României, este construită pe valori și repere fundamentale, fiind expresia consensului și efortului național comun”. Şi continuă: “Într-un context geopolitic dinamic, turbulent și impredictibil, precum cel de astăzi, trebuie să avem un răspuns adaptat și eficient în fața riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților cu care ne confruntăm. Continuitatea, predictibilitatea și transparența decizională sunt condiții esențiale ale exercitării actului de conducere strategică, pe care Președintele Klaus Iohannis le-a aplicat încă din timpul primului său mandat”. 

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 oferă răspunsuri clare la întrebări esențiale privind obiectivele noastre prioritare pentru asigurarea securității României și a cetățenilor săi și arată ce avem de făcut pentru a le atinge. Politicile publice din domeniul securității naționale sunt concepute și implementate având ca beneficiar final cetățeanul”.

Documentul operează cu același concept de securitate națională extinsă introdus și definit în precedenta Strategie. Pe lângă apărarea armată, înțeleasă în dublă calitate, de apărare națională și apărare colectivă, Strategia vizează și alte dimensiuni, precum politica externă, ordinea publică, activitatea de informații, contrainformații și de securitate, managementul crizelor, domeniile educație, cultură, sănătate, economic, demografie, financiar, mediu, şi, ce să vezi?, securitatea energetică și cea cibernetică, securitatea infrastructurilor critice și a patrimoniului istoric și cultural. 

Citesc în document cuvintele: Rusia, educaţie, securitate energetică şi mă gîndesc, cu mintea mea cea proastă, că aceste subiecte ar fi trebuit discutate punctual în acest CSAT. De exemplu, Rusia: “Comportamentul agresiv al Federației Ruse, acțiunile de militarizare a regiunii Mării Negre și de tip hibrid desfășurate de acest stat, ce au ca scop menținerea unui climat tensionat și de insecuritate în zona apropiată țării noastre, determină România să continue cu fermitate procesul amplu de construire de capabilități robuste de descurajare și apărare, început din anul 2015. Acest proces se desfășoară împreună cu cel de creștere a interoperabilității forțelor noastre armate cu aliații și cu întărirea capacității instituționale de contracarare a acțiunile de tip hibrid”, se scrie în Strategie şi mă gîndesc că or fi analizat acţiunile Rusiei şi Ukrainei, măcar la baza pîrtiei, Iohannis şi cu Hellvig, dacă nu şi cu Hapău. Apoi, educaţia. Aţi auzit de vreun CSAT în care să se discute că jumătate dintre elevii din România, în special cei din mediul rural, NU au acces la internet, aşadar ŞCOALA ON-LINE este o mare mizerie? Nu, nu s-a discutat, nimeni nu-şi asumă! Spania nu a adoptat acestă formă de învăţămînt pentru că nu a avut infrastructura necesară. Noi, buricul pămîntului plat, da! Nu contează că am nenorocit o generaţie de copii pe care i-am pregătit temeinic să culeagă sparanghel în Germania!

Aţi auzit de vreun CSAT care să analizeze situaţia explozivă a energiei? Gaz şi electricitate? În România? Situaţie care nu a explodat încă deplin, dar de care toată lumea se descotoroseşte şi se spală pe mîini! E în Strategia de Apărare! Nenorocirea asta energetică naţională e o ameninţare directă la adresa poporului român! “Asigurarea securității energetice prin adaptarea operativă și optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare, dezvoltarea de capacități de producere a energiei, creșterea eficienței energetice, dezvoltarea proiectelor menite să asigure diversificarea accesului la resurse și transformarea României într-un actor important pe piața energetică, prin valorificarea resurselor de care dispune în Marea Neagră, creșterea capacității de interconectare și a competitivității, inclusiv prin implementarea obiectivelor Uniunii Energetice – Reducerea dependenței de combustibili fosili prin utilizarea inovațiilor viitoare în generarea de energie, inclusiv energie verde, nepoluantă, ceea ce va ajuta la rezolvarea problemelor generate de schimbările climatice, energia fiind de importanță vitală pentru continuitatea socială – Dezvoltarea și modernizarea rețelelor de infrastructuri naționale”. 

Scrie undeva de securitatea cetăţeanului în raport cu tîlhăria pusă la cale de companii? Nu scrie!

“Strategia reflectă nevoia de a asigura un echilibru firesc între securitatea națională și alte domenii vitale, precum economia, sănătatea sau educația”, zic autorii compunerii cu pricina… “pe de o parte, este un instrument cu caracter strategic-aplicativ, care trasează orientări, în funcție de care instituțiile din sistemul național de securitate vor acționa în perioada următoare, vizează un interval bine definit, respectiv 2020-2024, ceea ce determină proiectarea de acțiuni concrete. Strategia încorporează și o doză necesară de flexibilitate, pentru a-i permite să își mențină gradul de adecvare până la finele intervalului de referință, fără însă a se îndepărta de la obiectivele sale general valabile; pe de altă parte, este un document care se adresează și opiniei publice în relație cu care îndeplinește o funcție extrem de importantă: permite acesteia, într-o manieră transparentă, să fie la curent cu modul în care instituțiile își îndeplinesc misiunile în folosul cetățenilor”. Ceva mai scîrbos şi mai mincinos nu am citit!

Zice însă că “După adoptarea Strategiei naționale de apărare a țării pentru perioada 2020-2024, executivul și instituțiile publice cu responsabilități în securitatea națională sunt chemate să-și dezvolte strategii sectoriale și măsuri în domeniul de responsabilitate, destinate contracarării și combaterii riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților și îndeplinirii obiectivelor Strategiei”. Adică, această strategie este documentul suprem, firul roşu emis din puţul gîndirii prezidenţiale, nesecat izvor de cunoaştere şi înţelepciune, şi tot ce fac Guvernul, Parlamentul şi instituţiile statului se călăuzesc de cele scrise! Poate că aşa se întîmplă, dar nu văd eu, orbit de ură şi răutate pură, suflet otrăvit de neputinţă şi resentimente… Un preşedinte prea înţelept, prea bun, prea ca la ţară!

CSAT-ul s-a încheiat. Preşedintele tuturor românilor, inclusiv diasporezii, a ameninţat cu duhul blîndeţii, Putin a lăcrimat, Croaţia a zis PAS, propagandiştii din Ukraina nu mai sînt chiar atît de siguri, ai noştri încă nu au prins mesajul, preţurile la gaz şi la curent nu se modifică pînă în aprilie. Un CSAT mic şi-apoi mîncăm! E clar, nu-l merit ca preşedinte pe Klaus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × three =