Tinerii cărășeni se pot înscrie la Concursul Național „Excelența în astronomia de amatori”, 2021

astronomie

Concursul Național „Excelența în astronomia de amatori” organizat de Asociația Astronomică Sirius, Societatea Științifică ORION Tulcea, Școala Gimnazială Episcop Iacov Antonovici Bârlad și Comisia Națională a României pentru UNESCO a ajuns la cea de a treia ediție.

Cei interesați, profesori și elevi pot să contacteze coordonatorii locali sau Asociația Astronomică Sirius, conferențiar doctor Marc Frincu va coordona strângerea lucrărilor din zona de vest: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Concursul constă în trei probe: raport observații, proiect constructiv (folosit la observații) și astrofoto (fotografierea obiectului observațiilor). Se acceptă echipe de până la 4 elevi pe diferite categorii de vârstă. Categoria 1: clasele V – VI; Categoria 2: clasele VII – VIII; Categoria 3: clasele IX-X; Categoria 4: clasele XI – XII.

1 thought on “Tinerii cărășeni se pot înscrie la Concursul Național „Excelența în astronomia de amatori”, 2021

  1. Bine ca mai citim presa, altfel nu am fi aflat de acest concurs pentru elevii nostri!!
    alo! se aude la ISJ cs??? sau daca e pandemie nu mai informam cadrele didactice?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 5 =