RECOMANDAT

Spitalul Județean Reșița are o extensie a Secției ATI destinată exclusiv pacienților cu COVID-19

Published by
MIANDA MLADIN

Începând din după-amiaza acestei zile, la Spitalul Județean Reșița Secția de ATI are o nouă extensie, pe amplasamentul Secției de Oftalmologie a Staționarului I. În acest moment există 20 de locuri pentru pacienții COVID 19 – cazuri ATI și 10 paturi pentru pacienții COVID-19 cu alte afecțiuni sau care necesită terapia intermediară în COVID. Alina Stancovici, managerul spitalului reșițean spune că Secția a fost dotată cu aparatura primită prin Departamentul Național pentru Situații de Urgență, prin colaborarea cu Spitalul CFR Timișoara, Spitalul Județean de Urgență din Timișoara si Spitalul din Baia Mare.

„Spațiile Extensiei au dotările necesare, fiind amenajate conform standardelor, Extensia în sine având un circuit corespunzător în care s-a investit tot prin bunăvoința celor care înțeleg că spitalul e și pentru prinți și pentru cerșetori pentru că boala nu iartă, indiferent de statutul social. Dar, în esență pe cât de bine și frumos arată spațiul Extensiei, pe atât de tristă e povestea și încercarea celor care îi vor trece pragul… Nădăjduiesc că viața va izbândi, asa cum a izbândit și acest proiect. Vreau să cred că știința și constiința se vor reuni pentru a câștiga bătălia cu boala și pentru a reda pacienții celor care îi așteaptă acasă! Fiecare dintre noi a pierdut în această perioadă măcar o cunoștință, un prieten sau chiar un membru al familiei. Pentru fiecare dintre cei aflați în suferință, dar și în memoria celor care nu se mai pot bucura de viață, merită să facem orice efort!“, a declarat Stancovici.

Totodată, a fost achiziționat și montat ieri un compresor pentru rețeaua de oxigen, achitat integral de o persoană care dorește să își păstreze anonimatul. „Aceeași persoană a repetat astăzi gestul de a achita încă un compresor, tocmai pentru a asigura și varianta de back-up. Când vorbim de bătălia cu boala pentru viață, nu merită să ierți greșelile celor  care nu fac pasul înainte în acest sens și sunt mereu o frână, dar merită efortul chiar până la scrâșnirea dinților pentru că e o cauză nobilă, chiar dacă vremurile au dus la dezumanizarea unora dintre noi. Extensia a fost dotată și cu o targă corespunzătoare și lifturi pentru pacienți din partea Crucii Roșii filiala Caraș-severin“, a mai adăugat managerul Spitalului Județean Reșița.