Spectacolul actorilor non-statali

Spectacolul actorilor non-statali

Vorbeam cu cineva, zilele trecute, că „revoluţiile” din Belarus și Ukraina, din Nordul Africii și Orient seamănă ca două picături de apă cu cele organizate prin 1989, sau cu cele „portocalii”. Dacă vă amintiți imaginile televizate nu puteţi să nu vă amintiți de „grupuri tip” de revoluţionari, deplasări „haotice” de mase extrem de bine coordonate, lideri „spontani” care dau şi primesc indicaţii la telefon, în grupuri de 10-12 oameni etc.

Mărturisesc că tare aş vrea să am informaţii „din interiorul” fenomenului.

În lipsa lor, mă mulţumesc şi cu cele provenite exclusiv din surse deschise, adică din surse publice, cu acces nereglementat, fie ele oficiale sau nu, jurnale de ştiri, rapoarte şi literatură de specialitate. Corect prelucrate, aceste informaţii pot fi valoroase. Privită prin această lentilă, imaginea revoluţiilor din spațiul ex-sovietic ar demonstra implicarea unor organizaţii non-guvernamentale în evenimente. Probarea acestei afirmaţii ar putea fi o explicaţie, e adevărat, deloc convingătoare, pentru anchilozata reacţie a Europei, în care politica externă comună rămîne o farsă, comparabilă cu teza de doctorat „Rolul societăţii civile în democratizarea instituţiilor guvernării locale”, a lui Saif al Islam, fiul Colonelului Gaddafi! „Complicitatea” cu ONG-urile pare o explicaţie comodă, dar Europa are o problemă structurală de credibilitate.

Mincinoşi, trişori, şi adeseori iresponsabili, anumiţi conducători europeni se află astăzi într-o poziţie inconfortabilă pentru a propovădui valorile UE pe lîngă manifestanţii din lumea arabă sau ex-sovietică, denunţă ziarul german Frankfurter Rundschau. Uniunea Europeană a mizat prea mult timp pe despoţi corupţi.

De la căderea Zidului Berlinului, în 1989, patru momente transformatoare au re-format peisajul global. Richard Falk, profesor emerit de Drept Internaţional la Universitatea Princeton şi Raportor special al ONU pentru drepturile omului în Palestina, scrie, pentru Al Jazeera, că aceste fracturi în ordinea mondială au avut efecte transformatoare pentru procesul de luare a deciziilor ce afectează pe toată lumea. Prima fractură a produs un deceniu de globalizare neoliberală, în care puterea statală a fost eclipsată, anii ’90 reprezentînd prima dovadă a creşterii actorilor non-statali şi declinul geopoliticii centrate pe stat. A doua fractură a intervenit odată cu atacurile de la 11 septembrie 2001. Răspunsurile la atacurile de la 11 septembrie au implicat atît nerespectarea suveranităţii statelor, dar şi complicitatea multor state din Europa şi Orientul Mijlociu în violarea drepturilor omului. A treia fractură a constituit-o actuala criză economică globală care a început cu recesiunea din 2008 şi care a produs efecte pe plan mondial, în ceea ce priveşte şomajul, sărăcia, creşterea preţurilor.

Cea de-a patra fractură în guvernarea globală este asociată cu criza nerezolvată din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Rezultatul acestei fracturi nu este încă cunoscut. Într-un interviu acordat ziarului Times din 13 iunie 2004, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au apărut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune ca au adoptat o altă cale. Nu poate sta la baza lor un singur concept, întrucît sînt vizate o mare gamă de probleme umane. Dar toate abordările se bazează pe concepţii similare despre justiţie şi libertate. Prin contrast, mişcările politice dominate de ideologii sînt superficiale şi neinteresante din punct de vedere intelectual, în afară de înţelegerea relaţiei lor cu Puterea centralizată. Comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs recent o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptă ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). SUA vor militariza spaţiul extraterestru, violînd flagrant tratatele internaţionale, pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi, ceea ce va face necesare noile forme ale forţei militare pentru a asigura interesele comerciale şi de investiţii ale SUA intr-o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”.

Astăzi se aplică două metode pentru a promova, în lume, „schimbările de regim”: prima este aceea a invaziilor militare, de tipul celor din Afganistan şi Iraq. A doua metodă este cea a „revoluţiilor”, metodă pusă la punct încă din anii ’80, prin care sînt identificate, finanţate, îndoctrinate şi mediatizate grupuri de presiune locale, cu care se încearcă răsturnarea „vechiului regim”. Distrugerea democraţiei şi puterii legii în stil revoluţionar este o problemă pentru Occident şi pentru ţările în care se încearcă crearea condiţiilor pentru izbucnirea revoluţiilor colorate (Iran, Cuba, Coreea de Nord etc.). Portalul WikiLeaks scria: SUA au pompat sute de milioane în mişcarea democratică din Egipt! Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionala (USAID) plănuia să aloce 66,5 milioane de dolari în 2008 şi 75 de milioane în 2009 programelor egiptene care promovau democraţia şi buna guvernare, arăta un document al ambasadei americane din Cairo publicat de WikiLeaks si preluat de The Daily Telegraph. Şi Egiptul era considerat un „stat prieten”, pivot de stabilitate în Orientul Mijlociu. Vorba aia: fereşte-mă, Doamne, de prieteni…

În lucrarea sa „Breaking the Real Axil of Devil: How to Oust the World’s Last Dictators by 2025”, M. Palmer descrie 25 de condiţii prin realizarea cărora s-ar asigura schimbarea radicală a regimurilor nedemocratice (înlăturarea dictatorilor) într-un stat. Printre acestea menţionez: – înfiinţarea unor ONG-uri locale (în domeniul apărării drepturilor omului, pacificatoare, de tineret, studenţeşti) cu persoane ce împărtăşesc valorile liberale şi viziuni pro-occidentale; – desfăşurarea de către mass-media occidentală a unei campanii de propagandă a legitimităţii grupurilor şi organizaţiilor în opoziţie regimului politic şi crearea imaginii lor drept adevăraţi reprezentanţi ai poporului; – „înaintarea” în ONU, Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei şi alte organizaţii internaţionale a unor rezoluţii, care condamnă „încălcarea drepturilor omului”, „constrîngerea libertăţii presei” de către guvernare etc. în statul în care urmează să fie organizată ulterior „revoluţia democratică”; – antrenarea (training) grupurilor de opoziţie şi din cadrul societăţii civile în scopul organizării şi desfăşurării unor acţiuni stradale „neviolente”: manifestaţii, mitinguri, blocarea accesului la instituţiile publice ş.a.

Palmer prezintă şi strategiile de organizare, între care „Strategia Uncontrollable Urban Unrest”, adică organizarea unor dezordini în masă care nu pot fi controlate de către forţele de ordine. Miza acestei strategii este numărul mare de participanţi la protestele paşnice, ca o forţă capabilă să paralizeze funcţionarea regimului politic.

Proteste cu #muiepsd, lanterne, proiecții, #josciumaroșie, pancarte și #rezist vă spun ceva?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 3 =