Situaţie tensionată la Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa. Nu este exclus ca profesorii să intre în grevă!

AN UNIV EFT. MURGU

Problemele legate de plata salariilor la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa continuă. După ce angajaţii şi-au primit drepturile aferente lunii decembrie în două tranşe, una în cuantum fix de 3.000 de lei şi diferenţa la începutul lunii februarie, situaţia se repetă. În 15 februarie, cadrele didactice şi personalul auxiliar au avut surpriza să constate că în cont le intraseră şi mai puţini bani decât în decembrie. Mai precis, doar 1.000 de lei.

Nemulţumiţi în cursul zilei de marți, 19 februarie, membrii Sindicatului FIRES din UEMR s-au întrunit pentru a analiza situația. Din informaţiile noastre, la ședință nu a participat nici un membru al conducerii UEMR, aceștia fiind  cu toții la un curs de management la Timișoara, excepție făcând, prorectorul UEMR, Chioncel Cristian, care este plecat, se pare, în Serbia.

Nemulțumirea membrilor de sindicat este dată și de faptul că, până acum, conducerea UEMR nu a oferit nici un fel de explicații angajaților UEMR privitoare la situația existentă și la perspectivele de rezolvare.

În cadrul ședinței s-a stabilit abordarea conducerii UEMR pentru clarificarea situației, luându-se în calcul posibilitatea declanșării grevei în cazul în care problemele salariale ale angajaților UEMR nu vor fi rezolvate de urgență.