Silviu Hurduzeu nu va vota schimbarea vicepreşedintelui CJ, Ionuţ Popovici

28 FEB 2019

Proiectul de hotărâre înaintat de liberali săptămâna trecută privind schimbarea lui Ionuţ Popovici din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin trezeşte discuţii contradictorii. În timp ce iniţiatorii proiectului vorbesc despre faptul că acesta nu şi-a onorat sarcinile de serviciu legate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, preşedintele Consiliului judeţean, Silviu Hurduzeu, este de părere că o astfel de decizie este lipsită de temei.

„Nu există niciun motiv întemeiat ca să fie schimbat din funcţie viepreşedintele Ionuţ Popovici. Pentru mine a fost un partener corect, loial, iar împreună cu PMP a asigurat majoritatea în Consiliul Judeţean Caraş-Severin în tot acest mandat. Şi să nu uităm că datorită lui şi formaţiunii din care face parte suntem la conducerea judeţului“, ne-a mărturisit Silviu Hurduzeu.

În consecinţă, preşedintele Consiliului judeţean este solidar cu Ionuţ Popovici şi ca atare, nu va vota schimbarea acestuia din funcţia de vicepreşedinte, lucru ce ar urma să se întâmple în şedinţa ordinară de săptămâna viitoare!