Se învățase la motorină, ca ursul la fagurele cu miere

FURT DIN REZERVOARE

În cursul zilei de ieri, polițiști de la Poliția orașului Moldova Nouă au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale care efectuează lucrări în zonă, despre sustragerea cantității de 800 de litri de motorină, din utilajele societății, începând din august 2019 până în prezent,

Bănuit de comiterea faptei este un tânăr de 23 de ani, din localitate, care  în perioada menționată ar fi sustras în mod repetat, motorină din rezervoarele utilajelor unei societăți comerciale din județul Satu-Mare, cu punct de lucru în Moldova Nouă.

În cursul zilei de ieri, tânărul în cauză a fost surprins în flagrant delict, intenționând să plece cu un autoturism, după ce ar fi încercat să sustragă din nou, o cantitate de motorină.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată și continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei, recuperării prejudiciului produs și tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.