Sălaș mistuit de foc la Teregova. Au ars de vii mai multe animale (UPDATE)

FOC SALAS TR 1

Nenorocirea s-a produs în această dimineață, pompierii fiind alarmați prin 112 în jurul orei 8. Incendiul a izbucnit la un sălaș aflat între Teregova și Halta CFR, într-o zonă greu accesibilă.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Caransebeș au intervenit de urgență cu două echipaje și două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea lor construcția fusese mistuită aproape în totalitate.

Din nefericire, pe lângă pagubele material, au ars de vii 12 vaci, trei porci și un cal.

UPDATE, ora 11

Pompierii continuă se lupte cu incendiul, pentru a mai salva câte ceva din cei peste 3.000 de baloți de fân cuprinși de foc.

UPDATE, ora 13

Chiar dacă ancheta e în plină desfășurare, pompierii cred că la mijloc este vorba de o mână criminală, focul fiind aprins intenționat.