S-a stins din viaţă tatăl Patriciei Ţig, sportiva născută la Caransebeş

marius patricia tig

Sâmbătă, 6 iunie, a încetat din viaţă, la vârsta de 63 de ani, Marius Ţig, tatăl jucătoarei de tenis Patricia Ţig, ocupanta locului 85 WTA.

Puţini ştiu însă că Marius Ţig a locuit o perioadă la Caransebeş, acolo unde, de fapt, în data de 27 iulie 1994, s-a şi născut Patricia, ea începând să practice sportul care i-a adus consacrarea la vârsta de 8 ani. De la Caransebeş, familia Ţig s-a mutat la Galaţi.

Marius Ţig a fost o personalitate a sportului gălăţean, fost jucător de volei la  CSU Galaţi în anii ’70-’80, apoi la Brăila şi la Braşov. Acum câţiva ani, el s-a mutat la Braşov, pentru a fi mai aproape de fiica sa, care se stabilise în acest oraş.

Cei doi s-au aflat în oraşul de pe malurile Timişului şi Sebeşului în data de 1 Decembrie 2017, atunci când Patricia a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş.