Preşedintele Consiliului Judeţean caută vinovații pentru starea proastă a drumurilor cărăşene

Preşedintele Consiliului Judeţean caută vinovații pentru starea proastă a drumurilor cărăşene

Președintele Consiliului Județean Romeo Dunca spune că a inițiat o acțiune de expertizare a modului în care s-au cheltuit banii în ceea ce privește drumurile județene. Acesta caută să înțeleagă cum au fost încheiate recepțiile pentru mai multe tronsoane de drum și ce lucrări efectiv au fost făcute.

„Pregătim un număr de zece expertize tehnice amănunțite în urmă cărora dorim să tragem la răspundere pe cei vinovați și bineînteles să aducem la starea din contract a investiției, făcute de data asta pe banii celor care sunt vinovați de starea proastă a drumurilor respective. Începem cu DJ Slatina Timiș-Gărâna și cu DJ 572 Fizeș unde am primit un lung șir de reclamații“, a precizat Dunca.

Mai mult decât atât, se pare că există un litigiu între Consiliul Județean și Atlas Marcaje, deoarece nu s-a făcut plata pentru salubrizarea șanțurilor pe drumul Reșița-Grădinari. „Procesul îl vom pierde pentru că ne judecăm pe acte și chiar dacă în teren nu se prea vede lucrul recepțiile făcute de angajații DDJ îl favorizează pe prestator. Abia după existența unei sentințe vom deschide acțiune împotriva celor care au semnat fără să se asigure că lucrul e bine făcut pe toată distanța și mai ales împotriva celor care au fragmentat în mod nelegal tronsonul astfel încât să poată fi atribuit direct și fără licitație“, a mai adăugat președintele Consiliului Județean. (Foto: ARHIVĂ)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 7 =