Reşiţenii de pe şapte străzi rămân astăzi fără gaz

delgaz

Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 18 iunie, începând cu ora 11.00, în municipiul Reșița, pe străzile: Petru Maior, Sportului, Ateneului, Begoniilor, Bujorilor, Nalbelor și Viorelelor.

Reluarea serviciului se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 14.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

„În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, precizează reprezentanţii Delgaz Grid.