Cărăşenii din patru localităţi vor rămâne mâine fără gaz pentru mai multe ore

GAZE1

Joi, 25 iulie, începând cu ora 9:00, în patru localităţi din judeţul Caraş-Severin se va sista furnizare de gaze naturale. Operatorul spune că măsura se va aplica pentru consumatorii din Obreja, Iaz, Var şi Ciuta, iar reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat,

imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil, începând cu ora 11.00. Compania Compania regretă disconfortul creat şi solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).