Reşiţa îşi face pepinieră de arbuşti ornamentali, în zona Moniom

pepiniera

În cadrul ultimei şedinţe, consilierii locali reşiţeni au aprobat proiectul privind înfiinţarea unei pepiniere pentru sădirea de arbori ornamentali. Decizia a fost luată datorită faptului că arborii achiziţionaţi de Primărie în ultimii ani au fost aduşi din Ungaria, Italia şi Serbia.

„Pe vremuri, Reşiţa avea o pepinieră foarte sănătoasă la Kilometrul 8. În momentul de faţă, ea este pe teritoriul administrativ al comunei Ezeriş, aşa că am hotărât să alocăm un alt spaţiu destinat acestei activităţi, prin urmare vom înfiinţa această pepinieră pentru sădirea arbuştilor ornamentali după Staţia de epurare, în zona Moniom”, a spus primarul Ioan Popa.