Recital de colinde susținut de Ramona și Petrică Vița în biserica „Schimbarea la Față“, din cartierul reșițean Govândari

vita familia

Duminică, 22 decembrie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin organizează o manifestare de suflet, acum de sărbători, pentru toți enoriașii din cartierul reșițean Govândari.

Începând cu ora 12, după terminarea slujbei, la Biserica „Schimbarea la Față“ din Reșița, Govândari va avea loc un recital extraordinar de colinde tradiționale românești.

Este vorba de recitalul de colinde „Sus, la poarta Raiului“, susținut de îndrăgiții și cunoscuții interpreți, Ramona și Petrică Vița (membri ai Ansamblului „Semenicul“ al CJCPCT C-S), ca un dar cultural menit să aducă bucuria Nașterii Mântuitorului dar și să evidențieze spiritul creștin-ortodox al celor ce trăiesc în Banatul Montan.