Proiectul „CETATE“ şi-a închis porţile la Caransebeş

PROIECT CETATE

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului a găzduit miercuri, 17 iulie, Conferinţa de încheiere a Proiectului „CETATE. Caransebeş, Eficient şi Tânăr prin Administrare Transparentă şi Economică”, cofinanţat din Fondul Structural European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, implementat de Primăria municipiului Caransebeş, în parteneriat cu Transparency International Romania, care a demarat în luna martie a anului trecut. Au participat la eveniment reprezentanţi ai administraţiei locale, angajaţi ai Primăriei, din partea asociaţiei bucureştene luând parte Adriana Nichita şi Valentin Cornăţel.

Andreea Boşneag, asistent manager în cadrul proiectului, a declarat că a fost implementat sistemul de management Cadrul Comun de Autoevaluare, a fost întocmit Manualul Calităţii, s-au actualizat procedurile operaţionale de la nivelul instituţiei, iar un grup de 40 de funcţionari ai Primăriei Caransebeş au participat la sesiuni de formare, ceea ce i-a ajutat ulterior să întocmească şi să reactualizeze procedurile operaţionale, în cadrul instituţiei nemaifiind nevoie de consultanţă pentru acestea.

„În cursul zilei de marţi, 16 iulie, am primit vestea bună că am dobândit Certificatul ISO 9001:2015, aşa că putem spune că, începând cu această dată, Primăria Caransebeş oferă oficial servicii de calitate. Aceasta înseamnă că, la nivelul instituţiei, funcţionarii publici ştiu să-şi îndeplinească atribuţiile mai bine, să-şi organizeze mai bine activităţile, ceea ce reprezintă un real beneficiu pentru cetăţenii municipiului, care vor fi scutiţi de acum de întârzieri sau alte neplăceri”, a mai spus Andreea Boşneag.

Adriana Nichita s-a referit la buna colaborare pe care Transparency International Romania a avut-o cu Primăria Caransebeş în cadrul implementării acestui proiect. „Am întâlnit aici adevăraţi profesionişti, am primit sprijin în realizarea procedurilor, ei au participat activ la cursurile organizate, ca de altfel la toate activităţile proiectului”, a adăugat reprezentanta asociaţiei bucureştene.

La rândul său, primarul Felix Borcean a afirmat că încheierea acestui proiect poate reprezenta începutul unei revoluţii în ceea ce priveşte administraţia locală, pentru cei care trebuie să deservească cetăţeanul din Caransebeş, prin nişte proceduri care ar fi trebuit să fie foarte clare şi transparente. „Sper că e de bun augur un proiect de o asemenea valoare şi cu un asemenea partener important cum e Transparency International Romania, un nume binecunoscut în domeniul luptei anticorupţie şi al transparenţei. Cred că acest proiect, finalmente, va fi un real beneficiu pentru noi toţi, şi pentru cei care suntem în slujba cetăţenilor, şi pentru cetăţeni, mai ales”, a adăugat Felix Borcean.

Valoarea totală a proiectului este de 376.092,41 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 316.573,06 lei.