Primele pachete pregătite de voluntarii „Acasă în Banat“ au ajuns la Oravița, Brădișoru de Jos, Agadici și Ciclova

dar din dar 2022

La sfârșitul săptămânii trecute, voluntarii asociației „Acasă în Banat“ au făcut primele deplasări în caraș-Severin pentru a aduce pachetele pregătite în cadrul campaniei „Dar din dar“. Acestea au fost destinate perosnelor nevoiașe din Oravița, Brădișoru de Jos, Agadici și Ciclova.

„Am reușit să pregătim 35 de pachete pline cu de toate: ulei, făină, zahăr, orez, paste, conserve, dulciuri, fructe, produse de igienă. Ne-am împărțit în trei echipe și cu ajutorul ghizilor noștri, doamna Geta Miclea, Cătălin și Gelu, am reușit să ajungem la cei care aveau cel mai mult nevoie de un mic ajutor. De asemenea, ne-a făcut mare bucurie să revenim la „Casa Mamma Virginia” din Oravița, pentru mămicile aflate în dificultate, și să le oferim o mică donație. Am întâlnit situații dintre cele mai diferite: familii cu mulți copii și cu copii cu handicap, persoane imobilizate la pat, oameni singuri, persoane fără niciun venit, pensionari aflați în dificultate și multe altele. Poveștile lor ne-au impresionat iar zâmbetele copiilor ne-au încărcat de energie! Așa că vom continua în săptămânile viitoare să ne organizăm în același fel“, au declarat reprezentanții asociației timișene.

Campania „Dar din dar“ continuă, iar voluntarii speră ca până la Crăciun să ajungă în total la cel puțin 100 de familii. Cei care doresc să ne sprijine pot face donații către:

Titular: Asociația Acasă în Banat

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

Revolut: 0748918091

PayPal: acasainbanat@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven + 1 =