Președinta senatului UEM Reşiţa, Doina Frunzăverde, reclamată la comisia de etică a universității

DOINA

cmp3.10.3.2Lq3 0x549e4889

Anul 2020 nu aduce nimic încurajator  pentru Universitatea „Eftimie Murgu“. Rămân vechile probleme legate de nefinalizarea investiției la campusul universitar, lucrări efectuate pe bani europeni, existând riscul ca vinovații să fie obligați să returneze peste 4 milioane de euro. La fel cum persistă neînțelegerile între conducerea universității și o parte a profesorilor de la Facultatea de Inginerie și Management. Nu mai vorbim de faptul că se caută în continuare soluții pentru fuziunea universității cu alte instituții din țară, pentru a nu se intra în zona falimentului, dar și resurse financiare pentru supraviețuirea acesteia.

Colac peste pupăză, a ibucnit și un conflict (cunoscătorii susțin că el există de mai mult timp, doar că nu s-a ajuns aici) între președinta Senatului, Doina Frunzăverde, și directoarea Direcției Generale Administrativ-Financiare, Natalița Frumușanu. Aceasta din urmă a reclamat-o la Comisia de etică a UEMR pe președinta Senatului UEMR, pe considerentul că ar fi jignit-o.

Cârcotașii spun că totul a plecat de la nefinalizarea lucrărilor la campusul universitar, începute în urmă cu aproape opt ani. Totul s-a întâmplat la începutul lunii decembrie 2019, când cele două s-au deplasat, împreună cu rectorul Andrade Bichescu și reprezentanții constructorului pe șantierul campusului. Discuțiile contradictorii au degenerat, iar de la tot felul de observații la replici tăioase între cele Doina Frunzăverde și Natalița Frumușanu nu a fost decât un pas. Mai mult, din câte se aude, replicile au continuat și în zilele următoare, întregul corp didactic fiind la curent cu ele.

Este greu de spus ce vorbe s-au aruncat, însă este cert că unele au durut rău de tot, din moment ce directorul financiar a apelat la Comisia de etică a UEMR.

„Este vorba de o problemă personală, care nu are nicio legătură cu funcțiile pe care le avem ori cu situația campusului. Am sesizat Comisia de etică, considerând că am fost jignită de afirmațiile doamnei președinte Doina Frunzăverde. Dincolo de funcții, eu cred că trebuie să ne respectăm ca oameni, să nu aruncăm cuvinte jignitoare. Trebuie să fim imparțiali, atunci când facem afirmații, să existe un anumit limbaj și o anumită decență“, ne-a mărturisit Natalița Frumușanu.

Directorul financiar spune că acest conflict nu are nimic în comun cu apropiatele alegeri pentru funcția de rector, ea situându-se clar de partea actualului rector, Andrade Bichescu.