PNL continuă să se situeze peste PSD în intenţiile de vot ale românilor

DIGI24

La o lună de la alegerile europarlamentare, CURS a realizat un sondaj de tip Omnibus ale cărui rezultate ne-a arată că electoratul nu şi-a schimbat mult opţiunea de vot, în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri.

Potrivit sondajului, PNL ar câştiga alegerile, cu 29% din totalul sufragiilor exprimate, cu două procente peste scorul obţinut în alegerile europarlamentare din 26 mai.

Poziţia a doua ar urma să fie ocupată de PSD – 26%, cu trei procente şi jumătate peste rezultatul din luna mai, iar treapta a III-a a podiumului ar fi ocupată de Alianţa 2020 USR PLUS – 22%.

Potrivit sondajului, Pro România s-ar situa pe locul patru 8%, scor similar cu cel de la europarlamentare, ALDE se menține în zona pragului electoral, cu 5%, în timp ce UDMR și PMP ar fi la limită, dar sub pragul electoral, cu doar 4%

Sondajul de tip Omnibus a fost realizat în perioada 28 iunie – 8 iulie pe un eșantion de 1067 respondenți la domiciliul acestora, marja de eroare este de plus/minus 3 la sută.