Petru Oallde, un sfert de veac de la trecerea în nefiinţă!

La Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reşiţa, a avut loc evocarea unui cunoscut om de cultură al Banatului de Munte, intitulată „Un sfet de veac fără Petru Oallde“. Un moment de tristă aducere aminte, de rememorare a anilor în care Petru Oallde nu a fost doar profesor la catedră, ci şi cercetător, culegător de folclor, prieten, sfătuitor şi, poate în primul rând, un om de o aleasă ţinută morală.

Petru Oallde, născut în 5 februarie 1939, la Forotic, a predat limba şi literatura română la Grădinari, Târnova şi Reşiţa, fostul Liceu Metalurgic, a militat pentru aducerea valorilor bănăţene în culegeri şi volume colective şi a contribuit la formarea unor poeţi, care i-au fost şi elevi la liceu, precum Octavian Doclin şi Mircea Bârsilă. Iată ce spunea Octavian Doclin despre dascălul său:

„Eu am venit la această întâlnire, nici nu ştiu cum să-i spun, să celebrez viaţa, nu să comemorez moartea deşi, cum spunea Blaga, «unde nu este moarte, nu este nici iubire şi totuşi, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care îmi măsori destrămarea». Eu am venit să «aniversez» 80 de ani de viaţă ai dascălului meu de limba şi literatura română din anii de liceu. Dirigintele meu din acei ani şi pe urmă, singurul mentor pe care l-am recunoscut şi îl recunosc şi îl voi recunoaşte chiar şi când voi fi între sub-pământ şi cer“, a mărturisit cu vocea tremurând, poetul Octavian Doclin.

Poetul a povestit despre prima experienţă avută cu dirigintele său de la liceul din Grădinari, despre cea dintâi poezie scrisă de el care a ajuns în mâinile dirigintelui său, dar şi despre alte momente ce au urmat după aceea.

Un alt elev al lui Petru Oallde, Martin Olaru, şi el născut în Forotic, a rememorat momentele memorabile ale primelor luări de contact cu numele acestuia: „Auzeam în sat că a venit Pătruţ, copilul lu’ Maria Bagiu. Venea şi trecea pe lângă casa mea şi mergea la o rudă apropiată, un cărturar autodidact, Ion Daba, verişor întâi cu ceika Măria, în casa căruia a găsit foarte mult material: documente, fotografii, carte veche bisericească, protocoalele din biserica veche. (…) Apoi, mi-l amintesc, cred că eram în clasa a VI-a, cum la moartea bunicului său au scos nepoţii sicriul din curte şi Pătruţ era în partea stângă a sicriului…“

Un apropiat al lui Petru Oallde, Gheorghe Jurma, a relevat o altă latură a celui evocat în cursul zilei de marţi, 7 aprilie, zi în care s-au împlinit un sfert de veac de la moartea acestuia: „Aş vrea să-l abordez pe Petru Oallde dintr-un anumit punct de vedere, al felului de a apăra bănăţenismul până în pânzele albe, de a polemiza cu noi toţi care aveam obiecţiuni, fie reale, fie mimate. În vremurile în care stăteam şi eu mai aproape cu domiciliul de Petre Oallde, în momentele în care nu aveam starea de lucru, de idee, de creaţie, când eram blocat pur şi simplu, mă duceam la Petru Oallde, îl deranjam, iar acesta acepta acest deranj, întotdeauna puteai să ajungi la el ziua, noaptea că nu era o problemă, îl deranjam ca să risc o dispută. Ca apărător al bănăţenismului încercam să-i propun o idee, la care el ştiam sigur că va reacţiona negativ. Şi din această dispută, în care el susţinea bănăţenismul, iar eu încercam să spun că nu era aşa, eram atât de încărcat de o energie pozitivă, încât puteam să mă întorc acasă  şi să fac orice, până la orice oră din zi şi din noapte. Puţine persoane am întâlnit de a-l încărca pe celălalt cu energie pozitivă“.

Despre omul Petru Oallde au vorbit şi cunoscuţii scriitori Titus Crisciu, Marcu Mihail Deleanu, prof.univ Dorina Chiş-Toia, gazda şi moderatorul evocării, precum şi fiica Alina Bugi, prezentă alături de sora sa Felicia Tudor: „Om simplu, născut la Forotic, tata nu şi-a uitat niciodată originile. Dimpotrivă, le-a pus în valoare prin lucrările şi cercetările sale. Cele mai de folos lucruri i-au fost învăţătura şi studiul, pasiunile lui de adolescent. Prin studiu, prin lectură şi-a format astfel personalitatea. A devenit un om integru, o persoană respectată, nu a alergat după satisfacţii materiale. Dacă primea o carte, era cel mai fericit. Odată s-a întâmplat ca eu să primesc nişte cărţi la şcoala generală, ca premiu, şi am făcut o tranzacţie, i-am dat cărţile făcându-l fericit, iar eu am primit în schimb altceva ce mi se părea mai valoros decât cărţile…“