Persoanele cu dizabilităţi din Reşiţa pot participa la Atelierul „Idei creative”

dizabilitati

Asociaţia Charcot Marie Tooth România desfăşoară în această perioadă proiectul „DizabilArt”, dedicat artiștilor cu dizabilități, în cadrul căruia reşiţenii pot participa la un atelier de creație handmade. Sub îndrumarea unui voluntar vor fi confecționate produse artizanale și decorative handmade, mărgele, felicitări cu tematică, picturi. Se vor folosi materiale noi, specifice lucrului manual: foarfece, culori, lipici, sclipici, silicon, acuarele, pensule, coli, cutter si obiecte reciclabile: carton, ziare, sticle, plastic.

Obiectele obținute în urma activităților vor fi vândute în mediul online, la diferite evenimente și târguri. Veniturile obținute vor fi investite în continuarea proiectelor similare și extinderea numarului de beneficiari.

„La nivel local, în Reșița, persoanele cu dizabilități au nevoie de activități de socializare, informare, recreere, educare. Beneficiile unui atelier în care oamenii cu probleme de sănătate similare se întalnesc și socializează în timp ce fac terapie ocupațională prin artă sunt resimțite în starea de sănătate pe termen lung. Creativitatea manifestată în atelier este un instrument prin care persoanele își regăsesc utilitatea și însemnătatea ca individ”, spune preşedinta asociaţiei, Szabo Andreea Maria.

Astfel, cei interesaţi pot să se alăture echipei Asociației Charcot Marie Tooth România, de pe Strada Castanilor 58, Reşiţa, în fiecare vineri de la ora 11.00. Toţi cei care vor să sprijine proiectul îndrăzneţ şi activitatea asociaţiei pot face donaţii la adresa asociatiacmt.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 1 =