Păpușaru’ șef

Victor Nafiru

Nimic din ce se întâmplă în PNL nu îi este străin chiriașului de la Cotroceni. Președintele tuturor românilor, așa cum ne place să ne lăudăm, este peste tot în acest partid ce devine tot mai borțos de la o zi la alta, penetrat fiind până și de traseiștii din PSD și Pro România, ca să nu mai amintesc de cei din ALDE care până acum au jucat sârba alături de Dragnea și Dăncilă.  

Klaus Iohannis e păpușaru’ momentului.  Șef peste toate păpușile liberale, mai mult sau mai puțin gonflabile. Este, când la comanda partidului, umilindu-l pe Șică Mandolină, când pe post de purtător de cuvânt al PNL. Fără el nu mișcă nimic în front. Că e bine, că e rău, cuvântul său e literă de lege. El driblează, el centrează și tot el marchează. Ceilalți îl privesc admirativ de pe margine și aruncă în el cu like-uri la postările pe Facebook.  Și, uite așa, sunt și ei fericiți că are cine să le călăuzească calea spre ziua care vine, că dacă nu ar fi fost Iohannis, nu știu ce s-ar alege de capul lor. Dar așa, președintele tuturor românilor, ce fain sună chestia asta, îi mai cheamă la Cotroceni, îi mai dojenește, îl mai sperie pe Orban cu demiterea ori cu trimiterea, ca și candidat în alegeri, la Primăria București, să se bată cu Gabriela Firea.

Ludovic Orban este păpușa de lux din mâinile păpușarului șef. Gândește într-un fel și face după cum i se cântă. Așa cum e cazul cu alegerile anticipate. Zile la rând a tot declarat că anticipatele impun un risc major în lipsa unei majorități în Parlament, însă a fost suficient să-l cheme Iohannis la ordin ca să-și schimbe radical părerea. Aceasta este partea vizibilă a problemei, cea care ne arată un păpușă inertă,  lipsită de viață. În spate, însă, este posibil ca Orban să încerce să evite un conflict deschis cu președintele, așa cum s-a întâmplat cu mulți ani în urmă în relația Băsescu, președinte și Tăriceanu, premier. Un conflict care ar despărți apele pe termen nedeterminat. Cu sabia lui Damocles deasupra scaunului (era să spun Klaus Iohannis), premierul se lasă, voit, manipulat, în speranța că va mai fi distribuit și în următorul matineu cu păpuși și păpușari.