Ovidiu Chimigeriu rămâne încă patru ani la conducerea Transal Urbis

ovidiu chimigeriu

În şedinţa din data de 27 august, consilierii locali caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind numirea în funcţia de administrator al SC Transal Urbis SRL a actualului manager al societăţii, Ovidiu Chimigeriu. Noul mandat în funcţia de conducere este de patru ani, respectiv din 31 august a.c. până în data de 30 august 2024.

Anterior şedinţei, în 11 august, cei cinci membri ai Adunării Generale a Acţionarilor a SC Transal Urbis SRL Caransebeş au votat în unanimitate prelungirea acestui mandat, după cum se poate vedea în documentul ataşat proiectului de hotărâre, chiar dacă aleşii social-democraţi au spus că firesc ar fi fost să le fie prezentat un raport al activităţii acestei societăţi. În replică, Andra Pleşa, consilier liberal, le-a explicat celor din grupul PSD că, dacă vor să afle informaţii în acest sens, ar trebui să le ceară celor doi colegi ai lor, membri în AGA, respectiv Ion Bădeţ şi Valentin Dascălu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − 9 =