Organizatorii „Rock the wolves“ Gărâna 2022 vor redirecționa 25% din profitul festivalului către Bikers for Humanity România

rock

Festivalul „Rock the wolves“ se alătură organizaţiei Bikers for Humanity Romania în dezvoltarea și continuarea acțiunilor umanitare, astfel că 25% din profitul festivalului de la Gărâna va ajunge direct la BFH, pentru a ajuta motociclistii voluntari să-și ducă misiunea nobilă până la capat. Bikerii vor construi o cabană cu observator astronomic pentru 400 de copii care provin din medii defavorizate, de care au grijă prietenii de la Asociația Casa Bună, în Nucșoara, județul Argeș.

„Rock the wolves“ are lor la sfârșitul acestei săptămâni la Gărâna, iar pe scenă vor urca joi, 28 iulie, Sonar, Iris (Cristi Minculescu, Valter and Boro), Altar, Bucovina și Buburbia 11. Vineri, Bucium, White Walls, Implant pentru Refuz, Dirty Shirt și White Mahala. Ziua de sâmbătă este rezervată celor de la Aeon Blank, Celelate Cuvinte, Trooper, Vița de Vie și Șuie Paparude, iar duminică, ultima zi de festival va cuprinde concertele trupelor Axis, Abra, Țapinarii, Timpuri Noi, Compact (Paul Ciuci) și Subcarpați.

Biletele sunt disponibile pe ambilet.ro, sau în ziua evenimentului, la intrarea în Poiana Lupului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten − 8 =