O nouă paradigmă în protecţia civilă

O nouă paradigmă în protecţia civilă

La sfîrșitul acestei luni, salvatorii din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență marchează, ca în fiecare an, Ziua Protecției Civile, o armă aproape uitată în ultimii ani.

Vă mai amintiți de tragedia libaneză de anul trecut? Atunci cînd aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu, stocate în depozitul portului din Beirut, au produs o explozie uriașă care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză?

Tragedia libaneză se suprapune peste o serie întreagă de situații excepționale, generate de natură sau de intervenția umană, altele decît pandemia de Coronavirus sau incendiile din spitalele vechi și care demonstrează, încă o dată, că nimeni nu poate fi pregătit pentru tot!

Frecvența și intensitatea crescute a situațiilor excepționale din ultimii ani, care se abat tot mai des și asupra României, m-au determinat, în urmă cu mai bine de zece ani, să militez în favoarea constituirii unui minister pentru situații de urgență. Nici un om politic, deputat sau senator, nu a găsit de cuviință NU să susțină, măcar să aducă în dezbatere o astfel de propunere, lansată la momentul respectiv de societatea civilă prin intermediul Grupului pentru Securitate și Democrație!

Între timp, demersurile la vîrf ale dr. Raed Arafat au dus la înființarea DSU, un fel de agenție de stat precum FEMA, care, însă, este dependentă financiar de Ministerul de Interne. Și de aici, o serie de inconveniente, neînțelegeri și contre între diversele arme ale ministerului, generate și de filozofia existențială a acestora – jandarmeria și poliția, ordine publică și coerciție, pompierii – salvare de vieți! – dar care, pînă la urmă, ca un creuzet, mobilizează energiile (și banii!) în slujba cetățeanului! Sau așa ar trebui să fie!

Îmi amintesc doar de ura primitivă prin care “masele populare” cereau lapidarea unui profesionist desăvîrșit, col. Orlando Șchiopu! Evident, ațîțate și manipulate din plin…

Dar referirea la Liban avea un alt scop. Acela de a conștientiza nevoia schimbării de paradigmă în ceea ce privește protecția civilă și arma pompieri, care devine elementul defensiv principal pe timp de pace.

În primul rînd, astăzi, pompierii nu mai sînt pompieri. Sau instalatori, așa cum le scrie pe diploma de absolvire a Facultății de Pompieri. Protecția civilă a devenit o armă pe cale de dispariție a cărei extincție va fi consemnată natural, odată cu ieșirea la pensie a ultimului specialist. Pregătirea unei noi generații se impune de urgență, mai ales dacă ținem seama de absența unei generații întregi de specialiști, pensionați, care nu au mai transmis cunoștințele unor noi și viitori protecționiști civili!

Munca și specializările au devenit de o complexitate deosebită. De aceea, este dificil să numești astăzi, un pompier… pompier! El este echivalentrul unui operator al Forțelor Speciale! Cred că denumirea de OPERATOR DSU ar fi cel mai potrivit! Operator FOS – Operator DSU!

În al doilea rind, numărul acestor operatori DSU este mic, insuficient pentru a face față provocărilor actuale, nici măcar pentru acoperirea încadrărilor în schemele de personal. De la tandemul Băsescu-Boc încoace, restructurările au fost făcute de contabili, nu de profesioniști independenți. Guvernele ulterioare au scos la pensie, în condiții speciale, o generație întreagă de profesioniști salvatori care mai puteau contribui, ani buni, la succesul unor intervenții. Repartiția forțelor și mijloacelor se face raportat la numărul de locuitori, nu la tipurile de risc sau distanțele ce trebuiesc parcurse în raioanele de intervenție. Dar aceasta este o temă ce trebuie dezbătută de specialiști…

În al treilea rind, dacă ieșirile din sistem au dezechilibrat și vor dezechilibra sistemul, este clar că e imperios necesară echilibrarea acestuia. Bazinul de recrutare și parteneriatele public/private cu SPSU, în tot ceea ce înseamnă SALVARE de vieți și bunuri, sînt esențiale. De la salvamarii profesioniști și atestați, prezenți vara pe lacuri sau ștranduri, pînă la salvarea de vieți în cazul seismelor sau exploziilor, incendii de pădure, alunecări de teren etc.

Dacă parteneriatul cu companiile private poate fi realizat relativ ușor, bazinul de recrutare reprezintă cheia noii paradigme în care trebuie privite intervențiile viitoare.

Desființarea stagiului militar obligatoriu și trecerea la o armată de profesioniști a adus beneficiile unei cariere militare de multe ori de excepție. Însă renunțarea la pregătirea militară s-a făcut fără a pune ceva în loc. Așa se face că avem generații de tineri nepregătiți. Îi vedem stînd, pe la inundații etc. O alternativă ar trebui să fie stagiul civil obligatoriu, în care fiecare cetățean care a împlinit vîrsta de 18 ani, după ce a fost luat în evidențe ca apt combatant, să fie trecut prin stagii de pregătire pentru intervenții în situații de urgență, gen acordarea primului ajutor, transportul răniților, stingere de incendii, căutare/salvare în caz de inundații, alunecări de teren, seisme, explozii etc. Un fel de “salvator din pasiune”, dar la altă scară și cu alte rezultate!

Cred în nevoia schimbării de paradigmă în ceea ce privește salvarea de vieți. Problema e că timpul pare că nu mai are răbdare cu noi. Dacă demarăm schimbarea astăzi, vom vedea rezultatele peste cîțiva ani!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + 10 =