O nouă campanie de donare de sânge în Caraş-Severin

donare sange

Potrivit studiilor, donarea de sânge scade cu 30 la sută riscul de accident vascular și crește imunitatea organismului. În ceea ce privește situația stocului de sânge la nivelul județului Caraș-Severin, acesta a ajuns, din nou, la un nivel precar.

Din acest motiv, Centrul Universitar UBB din Reșița, alături de Inspectoratul de Jandarmi Caraș-Severin, Biroul de Avocatură Mircea Boboșa și Asociația Cultură și Fapte Bune Reșița, demarează o nouă campanie de donare de sânge prin care cei care împlinesc condițiile necesare sunt așteptați să doneze într-un număr cât mai mare. Campania se desfășoară timp de cinci zile, în perioada 22-26 februarie, între orele 8-12, la Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița.

“Ne propunem să venim în sprijinul semenilor care au nevoie de sânge. Făcând altora un bine, ne facem bine și nouă, iar împreună putem demonstra, încă o dată, că putem da speranță persoanelor aflate în suferință!”, au declarat organizatorii campaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × four =