O nouă axă politică
Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson a preluat conducerea guvernului de la Londra miercuri după-amiază, cînd Theresa May a predat prerogativele funcţiei, după ce la 7 iunie aceasta şi-a prezentat demisia ca urmare a eşecului încercării de a-i convinge pe parlamentarii britanici să susţină acordul privind Brexitul. Potrivit unor informaţii din media britanice, Johnson va face astăzi o declaraţie în parlament în legătură cu planurile sale privind Brexitul. Într-un discurs rostit marţi, Boris Johnson a afirmat că doreşte să ”livreze Brexitul”, cu sau fără un acord, pînă la 31 octombrie, data-limită stabilită de Uniunea Europeană.
Surpriză? Da și nu, pentru că, de acum, cu Boris Johnson în Downing Street 10, europenii pot fi siguri că nu vor mai primi banii de compensaţii pe care-i aveau de încasat de la UK, aproximativ 50 de miliarde de euro!, pe de o parte, pe de cealaltă, pare clar că britanicii vor accepta sfatul prietenesc dat de prietenul şi mentorul lor politic, controversatul Donald Trump, care luna trecută, într-un interviu pentru Sunday Times, declara că recomandarea sa pentru britanici era: „Dacă nu veţi obţine acordul pe care-l doriţi, eu aş pleca. Şi dacă aş fi în locul vostru, n-aş plăti cei 50 de miliarde de dolari“.
Dincolo de jocurile economice, o nouă axă politică atlantică vine în contra-balans la acțiunile pro-europeniste ale cuplului Macron-Merkel: Donald-Boris! Observatorii sînt aproape unanim de accord că întîlnirea celor două axe va produce turbulențe serioase pe scena politică europeană. Chiar Newt Gingrich, fostul speaker al Camerei Reprezentanţilor, a spus că Boris Johnson va fi „Donald Trump al Marii Britanii“ şi că „absolut toată lumea trebuie să-şi ataşeze centura de siguranță şi să se pregătească pentru o călătorie nebunească… “.
Și Gingrich s-ar putea să aibă dreptate! Prima mişcare politică majoră este nevoie de a susţine deciziile SUA pentru justificarea unor mişcări militare importante. Britanicii pot oare invoca petrolierul reţinut de iranieni drept potenţial casus belli, suficient pentru a trimite nave militare în zonă, alăturîndu-se armatei americane? Poate! Numai dacă SUA se vor angaja public în susţinerea Marii Britanii într-un acord de liber-schimb de o amploare fără precedent care, practic, în actualele condiţii de tensiuni economice globale şi ale războaielor economice cu UE şi China, s-ar putea să fie mai dificil să le ofere.
Chestiunea este esenţială şi presantă pentru Boris deoarece Scoţia şi Irlanda de Nord vor să rămînă în UE, chiar cu riscul organizării unor referendumuri de independenţă în ambele regiuni. „Sînt sigură că marea majoritate a cetăţenilor Scoţiei nu ar fi ales să predea cheile de la guvern unei persoane cu opiniile sale şi cu trecutul său”, a scris şefa Partidului Naţional Scoţian, Nicola Sturgeon, pe Twitter.
Sturgeon a promis deja că va acţiona pentru „a bloca planul său privind un Brexit fără acord – ceea ce ar aduce un prejudiciu catastrofal Scoţiei”. „Şi voi continua cu pregătirile pentru a oferi Scoţiei dreptul de a ne alege propriul viitor prin independenţă, şi nu să avem un viitor pe care nu ni-l dorim, impus de Boris Johnson şi de conservatori. Acest lucru este mai important ca oricînd”, a mai scris ea.
Sturgeon a declarat încă din aprilie că intenţionează să organizeze un al doilea referendum asupra independenţei în următorii doi ani dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.
Două axe atlantice deasupra Europei. Ambele încercînd să păstreze laolaltă o Uniune Europeană tot mai divizată, pe de o parte, și un imperiu, pe de alta. Dificil!
