O doctoriţă din Reşiţa, pe frontul anti-Coronavirus din Italia

ema pascal 2

O echipă formată din 11 medici şi şase asistenţi medicali, selecţionată pe bază de voluntariat, din care face parte şi dr. Ema Pascal, medic la Secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, a plecat marţi, 7 aprilie, de pe Aeroportul Timişoara, cu o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene Române, la Milano, capitala regiunii Lombardia. Acolo va lucra timp de două săptămâni sub egida Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian.

Cel mai probabil – ne-a spus Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică –, la întoarcerea din misiunea pe care o va desfăşura în Italia, dr. Ema Pascal va fi plasată în carantină, lipsind în total o lună, dar, conform declaraţiilor colegilor de la ATI şi managerului spitalului, Alina Stancovici, lucrurile sunt sub control la unitatea medicală reşiţeană.

„Mi-am dorit să devin medic ATI încă din anul patru de facultate și în continuare nu mă mai văd făcând altceva – a scris dr. Ema Pascal, în data de 4 aprilie, pe contul său de Facebook. Lucrez cu SARS COVID-19 în fiecare zi și mărturisesc că nu îmi este frică pentru mine, dar îmi este frică pentru ceilalți pacienți ai mei care nu au acest virus, cât și pentru cei apropiați mie. Încerc să stau cât mai departe fizic de ei. Sunt foarte recunoscătoare celor care au donat Spitalului Județean de Urgență Reșița și sper că toate lucrurile bune ce se întâmplă acum pentru sănătate să nu se oprească aici, iar atât Ministerul Sănătății, cât și cetățenii acestei țări să conștientizeze că sănătatea trebuie și are nevoie să fie o prioritate! Trebuie să fim conștienți că ne putem oricând îmbolnăvi noi sau o rudă a noastră, iar medicii, oricât de pregătiți ar fi, să nu aibă pe ce pune mâna pentru a putea să ne facem bine și să plecăm sănătoși acasă! Sistemul de sănătate are nevoie de schimbări majore! Personal, nu voi ceda în fața acestui virus și voi lupta alături de colegii mei până la capăt!”, a mai spus dr. Ema Pascal.